Ne îndreptăm către o populaţie globală de 10 miliarde de oameni, dar ce vom mânca? Lisa Dyson a redescoperit o idee dezvoltată de NASA în anii 1960 pentru călătoriile de sondare profundă a spaţiului şi aceasta ar putea fi cheia spre reinventarea modului în care ne cultivăm hrana.
Editura Humanitas Fiction aşteaptă publicul la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 18 ianuarie 2017, ora 19:00, la o întâlnire dedicată volumului „Femeia cu buchet de flori şi alte povestiri” de Mo Yan, prima antologie de proză scurtă publicată în România a scriitorului laureat cu Premiului Nobel pentru literatură în 2012. La întâlnire vorbesc Luminiţa Bălan, profesor universitar, coordonatorul Institutului Confucius al Universităţii din Bucureşti şi traducătoarea cărţii aflate în dezbatere, Florentina Vişan, profesor universitar, traducător şi unul din cei mai apreciaţi exegeţi români ai culturii chineze şi Mugur Zlotea, lector universitar, traducător şi membru al Departamentului de Limbi şi Literaturi Orientale, secţia Chineză a Universităţii din Bucureşti. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
Sunetul este creat prin înșelăciune – când urmărești un film sau serial, aproape toate sunetele pe care le auzi sunt false. În această prezentare, Tasos Frantzolas explorează rolul jucat de sunet în filme și demonstrează cât de ușor este păcălit creierul nostru de ceea ce auzim.
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (Str. Londra nr. 39) în colaborare cu Asociația Performanță și Cultură găzduiește expoziția „C’Arte și Cultură națională. Cele Mai Frumoase Cărți din România (2012 – 2016)”, în perioada 15 ianuarie 2017 – 19 februarie 2017.
„C’Arte și Cultură națională. Cele Mai Frumoase Cărți din România (2012 – 2016)” este o expoziție de design de carte, care prezintă o selecție de titluri nominalizate sau premiate în cadrul concursului național de design de carte, edițiile 2012 – 2016. Selecția include realizări ale artiștilor și specialiștilor din domeniu, care se raportează la aspecte specifice ale culturii și spațiului românesc prin ilustrație, texte, autori prezentați, de la cărți despre istoria artei și culturii („Tzara. Dada. Etc.”), la cărți pentru copii („Povești din calendar”), albume („Maramureșul meu”) sau la cărți de autor („Praf de zâne”).