Că Citatepedia atinge numere impresionant de mari, a devenit o obişnuinţă. Paradoxal.
Dar numărul de autori care s-au adunat pe Citatepedia.ro – fie şi numai virtual – este năucitor. Dacă nu ţi se pare, închide ochii şi încearcă să-ţi imaginezi toţi aceşti oameni la un loc. Peste 21.000! Reuşeşti să-i zăreşti prin mulţime pe scriitorii tăi preferaţi? Abia aşteaptă să îţi bucure inima!
Secţiunea Replici creşte şi ea încet, dar sigur. A depăşit 10.000 de înregistrări, ceea ce nu-i rău deloc.
Pe partea internaţională, numărul de traduceri conectate între română şi alte limbi a ajuns la 14.000. Acest număr ar putea creşte mult, conţinutul există deja. Aşteptăm o semnalare oricând găseşti pagini care reprezintă acelaşi citat, dar în limbi diferite.
Ce se întâmplă dacă am putea folosi tehnologiile existente pentru a oferi acces la Internet la peste 4 miliarde de oameni care trăiesc în locuri în care infrastructura nu poate fi susţinută? Utilizând LED-uri standard și celule solare, Harald Haas şi echipa sa au revoluţionat o nouă tehnologie care transmite date folosind lumina şi poate fi chiar cheia pentru reducerea decalajului digital. Aruncaţi o privire la cum ar putea arăta viitorul Internetului.
După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de…
Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: „Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat.” O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază hârtia din mână. Ideea de a face o carte sau o broșură mă umplu de fiori, necunoscute oamenilor fericiți care n-au căzut niciodată în ispită de a se numi autori, ca să ia un rang pe polițele librarilor; căci fiecare autor ce se tipărește, o dată sau de două ori, și face a se vorbi de dânsul, parcă ar lua o îndatorire către public, și fiecine se crede în drept a-i cere socoteală de întrebuințarea timpului, când el, ce ar putea să facă la mulți aceeași întrebare, n-are curajul nici a deschide gura, fiind sigur că ar auzi drept răspuns că scrisul nu este treaba lor. Dar ca să mă întorc de unde plecasem, ideea de a face o carte mă umplu de fiori: sperând însă că judecătorii se vor fi înșelat, ca niște muritori ce sunt, mă aruncai într-un fiacar și ieșii pe uliță.
Bioinginerul Ed Boyden dorește să afle cum fac biomoleculele minuscule din creierul nostru să genereze emoții, gânduri și sentimente — și să determine schimbările moleculare care pot rezulta în tulburări precum epilepsia sau Alzheimer. În loc să apropie la microscop acele structuri invizibile, el s-a gândit: Dacă le-am putea mări dimensiunea ca să fie mai ușor de văzut? Aflați cum aceiași polimeri folosiți pentru a face ca scutecele de bebeluși să fie absorbabile, ar putea fi elementul cheie pentru o mai bună înțelegere a creierului nostru.
