La scurtă vreme după ce îşi lăsase mustaţă, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu. O doamnă care stătea lângă el i s-a adresat:
– Domnule, ţin să vă anunţ că nu-mi pasă nici de politica, nici de mustaţa dumitale.
Winston Churchill i-a replicat:
– Fiţi fără nicio grijă, doamnă, n-aveţi nicio şansă să ajungeţi vreodată în contact cu ele!
La TED2010, legenda matematicii Benoit Mandelbrot dezvoltă o temă pe care a discutat-o prima oară la TED în 1984 — extrema complexitate a dezordinii și modul în care matematica fractalilor poate găsi ordine în modele care par a fi indescifrabil de complicate.
Editura Polirom a publicat recent romanul „Casa tăcerii” de Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2006, traducere din limba turcă şi note de Luminiţa Munteanu.
„Casa tăcerii” (apărut în original în 1983) este al doilea roman al lui Orhan Pamuk, pentru care primeşte în Turcia premiul Madaları, apoi Prix de la Decouverte Europeenne (1991, pentru traducerea franceză) şi o nominalizare la Man Asian Literary Prize (2012, pentru traducerea engleză). Scriitura lui Pamuk, deja matură şi rafinată, îşi defineşte aici temele ce îi vor deveni în scurt timp definitorii: pendularea între istoria Turciei şi destinele individuale, iubirea că amestec paradoxal de obsesie şi luciditate, ruptură între generaţii şi fantasmele apropierii de Occident.
Ne aflăm în Turcia anilor 1970, o perioadă frământată de nebunie politică. Deşi e vară şi casa ei e la un pas de plajă, Fatma nu izbuteşte să se încălzească sub plapumă înflorată. Fatma are nouăzeci de ani, suferă de frig şi nu mai poate dormi, aşa că îşi petrece zilele şi nopţile amintindu-şi frânturi din viaţa ei plină de tristeţe, de venin şi de răzbunare. Ca în fiecare an, cei trei nepoţi vin în vizită, iar poveştile lor, într-alt fel triste şi pline de venin, se întreţes cu istoria ei, pe măsură ce păcatele nepoţilor îi aduc aminte de păcatele ei din tinereţe.
Doctor etician, Harvey Fineberg, ne prezintă trei căi de înaintare a speciei umane în continuă evoluţie: să înceteze a mai evolua complet, să evolueze firesc — sau să controleze următorii paşi ai evoluţiei umane folosind modificări genetice, pentru a ne face mai deştepţi, mai rapizi, mai buni. Neo-evoluţia este la îndemâna noastră. Ce vom face cu ea?