Primăvara este pe sfârşite – de fapt, deja miroase a vară. Gândul zboară la vacanţă, dar Citatepedia îşi vede de drum, marcând încă o mie de citate. Iar cei care îi sunt prieteni vechi ştiu că Citatepedia este şi un partener grozav pentru zilele însorite, întotdeauna gata să inspire o meditaţie solitară, ori o discuţie incitantă sau amuzantă cu prietenii.
Am mai promovat o secţiune internaţională, de această dată cea în limba daneză. Nu-i o surpriză că este o secţiune relativ mică, dar îi dă consistenţă un autor român. Cu noile facilităţi disponibile, ar mai fi nevoie doar de un moderator – poate un român din Danemarca!
„Wałęsa” („Wałęsa. Człowiek z nadziei”), filmul biografic despre Lech Wałęsa, în regia lui Andrzej Wajda, are premiera în România vineri, 30 mai 2014. Lungmetrajul reface traseul celebrului activist polonez, ulterior laureat al premiului Nobel pentru pace şi preşedinte al Poloniei, începând cu postura de electrician pe şantierul naval din Gdańsk în anii protestelor împotriva regimului comunist, până la înfiinţarea primei mişcări sindicale independente din Europa de Est, “Solidaritatea” (“Solidarność”).
Viitorul nostru energetic se bazează pe fuziunea nucleară, afirmă Michel Laberge. Fizicianul expert în plasmă conduce o companie mică având o idee măreaţă despre un nou tip de reactor nuclear ce ar putea produce energie fără poluare şi ieftină. Reţeta lui secretă? Viteze mari, temperaturi dogoritoare şi presiune zdrobitoare. În această discuţie plină de speranţă, el explică faptul că fuziunea nucleară s-ar putea realiza extrem de curând.
Pe 28 mai 2014, de la 19:00 la 23:30, în inima unei zone pline de farmec din centrul orașului, 13 țări europene vă dau întâlnire pentru a treia ediție a Nopții Literaturii Europene!
În prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Noaptea Literaturii Europene este găzduită de șase locuri deosebit de primitoare: Aiurart, Foișorul de Foc, Godot la Școală, Casa Mătăsari, Modelier și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC). Publicul este invitat să asiste la lecturi și spectacole care pun în valoare textele traduse în limba română ale unor autori europeni importanți: Daniel Glattauer (Austria), Karel Čapek (Cehia), Aléa Torik – prezentă la eveniment (Germania), Odysseas Elytis și Yorgos Seferis (Grecia), Italo Calvino (Italia), Hilary Mantel, Sarah Dunant, Philippa Gregory și William Shakespeare (Marea Britanie), Michał Walczak (Polonia), Rui Zink (Portugalia), Ioana Pârvulescu și Simona Sora (România), Ramón Gómez de la Serna (Spania), Orhan Pamuk (Turcia), Attila Mizser și Béla Hamvas (Ungaria) și Alain Berenboom (Valonia-Bruxelles).
În această prelegere faptică, geneticiana Wendy Chung ilustrează ceea ce ştim despre spectrul neregulilor autismului – de exemplu, că autismul are mai multe cauze, poate interdependente. Privind dincolo de grija care poate înconjura un diagnostic, Chung şi echipa ei revizuiesc ce am învăţat prin studii, tratamente şi evaluare atentă.