Legături bolnăvicioase
Într-adevăr, cartea Ceciliei Ştefănescu, „Legături bolnăvicioase„, m-a sedus cu „parfumurile si duhorile ei”, mai bine zis, m-a sedus cinismul amestecat cu tristeţe… Romanul nu este deloc o imersiune strategică conştientă în bălţile infecte ale refulărilor noastre cele de toate zilele, căci de multe ori am simţit o presiune în palma scriitoarei, cam ca aceea pe care o exercită o răţuscă de plastic scufundată în cada de baie. Izbucnirile la suprafaţă sunt inerente tocmai datorită acelei „rezerve de aer” care, cred eu, salvează povestirea de la monocordie.
Cel mai mult mi-au plăcut, ca metodă stilistică, acele giro-stroboscopii ale realităţii, acele „razii în casa de nebuni”, care încetinesc mişcarea şi o dezarticulează în acelaşi timp, dând o viziune halucinantă asupra ei. Mi-au amintit de flash-urile din filmul „Aleargă, Lola, aleargă”, în care viitorul unui om, destinul său, putea fi redus la un fotomontaj de instantanee fotografice.