15 ianuarie 2019

Ziua Porţilor Deschise la TNB

Marți, 15 ianuarie 2019 – Ziua Culturii Naționale, de la ora 13:00 și, respectiv, 17:00, Teatrul Național I.L. Caragiale organizează două tururi ghidate gratuite, oferite celor care vor să afle cum arată și cum funcționează cel mai mare teatru din SE Europei, cu cele șapte săli ale sale, cu numeroase spații expoziționale, o librărie și mai multe foaiere în care publicul poate consulta panourile interactive cu programul și ofertele culturale din perioada următoare.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 26 mai 2015

Gala premiilor UNITER 2015

Pe 25 mai 2015, în gala desfăşurată la Teatrul Național din București, s-au decernat Premiile UNITER. Ca de obicei, festivitatea a fost condusă de Ion Caramitru, președintele Uniunii Teatrale din România.

Pentru a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Maria Zărnescu. Juriul final, care a decis câştigătorii, a fost format din scenografa Ştefania Cenean, criticul literar Dan C. Mihăilescu, actriţa Valeria Seciu, criticul de teatru Oana Stoica şi regizorul Alexa Visarion.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 mai 2014

Premiile Uniunii Cineaştilor 2014

Luni, 5 mai 2014, la Cinema Studio din București, a avut loc decernarea Premiilor Uniunii Cineaștilor, premii care reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice și de televiziune ale anului 2013. Marele câștigător al serii a fost „Poziția copilului”, filmul lui Călin Peter Netzer, care a luat Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor.

UCIN

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 aprilie 2009

Gala Premiilor UNITER 2009

Gala Premiilor UNITER, ediţia a XVII-a, desfăşurată în seara zilei de 27 aprilie 2009, în Studioul 3 al Televiziunii Române, a adunat încă o dată lumea bună a teatrului românesc. Într-o atmosferă prietenească, cu bună dispoziţie, dar fără mari surprize, s-au acordat mai puţine premii decât la alte ediţii, reducerea fiind pusă pe seama crizei economice.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii