Multă vreme, Octavian Paler a fost omul de la care aflasem o idee care a avut un ecou puternic în fiinţa mea: „Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei.” Idee care a devenit proverbială pentru mine, făcând ca numele lui să capete rezonanţe filozofice, precum Hesiod sau Schopenhauer.

Fără să-l iau neapărat ca pe un semn de superficialitate, uneori procedez întocmai ca şi rândunica indiană: îmi împodobesc cuibul cu licurici şi asta îmi este de ajuns. Măcar pentru o vreme, îmi place să duc dorul cărţilor pe care le voi citi. Până într-o zi când, în cadrul unei emisiuni televizate, am auzit-o pe Gina Patrichi recitând un fragment din „Scrisori imaginare„. Şi nu orice fragment (ulterior am citit cartea şi mi s-a confirmat acest lucru), ci pe acela menit să mă emoţioneze cel mai tare: vânătoarea cu bufniţa. De atunci, caut, găsesc şi citesc cărţile lui Octavian Paler cu aceeasi bucurie cu care personajul lui Baconski aştepta „Scrisorile prietenului”.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Cărţi, Impresii despre cărţi
Comenteaza! »