9 mai 2008

Pamela Anderson şi la Bucureşti

Sunt redactor-şef al revistei „Utilizări ale aerului comprimat în Mileniul 3”. Reproducem textul de mai jos în revista noastră, cu tiraj mărit la 1 exemplar, ca o datorie de onoare.

Tragedia care a lovit definitiv revista „Super beauty XXX”, cu tiraj invidiat de noi, de 2 exemplare, a fost deplânsă de toţi cei 2 cititori, ca şi de mulţimea colegilor de breaslă (adică subsemnatul). Motivele care au făcut imposibilă publicarea în prestigioasa revistă le veţi afla, vai!, după eventuala parcurgere a textului, asta dacă nu v-aţi speriat deja prea tare.

Reamintim că revista „Super beauty XXX” se adresa doamnelor imature de peste 18 ani. Rugăm respectuos cititoarele să respecte indicaţia de vârstă, ca şi cea de imaturitate.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 aprilie 2008

Pamela Anderson citeşte

Chiar dacă nu s-ar zice, iată că celebra blondă pune mâna pe carte. Desigur, pe ceva care o interesează. Este vorba despre „Unmarketable: Brandalism, Copyfighting, Mocketing, and the Erosion of Integrity” de Anne Elizabeth Moore, care analizează modul în care corporaţiile, prin intermediul agenţiilor de publicitate, se infiltrează în cultura underground, pentru a se apropia mai mult de un anumit public.

Pamela Anderson

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii