29 mai 2012

Noaptea Literaturii Europene 2012

Pe 30 mai 2012, zece institute culturale propun o selecţie de literatură tradusă din nouă limbi şi publicată în română, şi au invitat autori, actori, personalităţi media, care timp de trei ore îi vor purta pe participanţi prin fascinantul univers al literaturii contemporane. Fundaţia Löwendal (Piața Gh. Cantacuzino nr.1, lângă Parcul Ioanid) găzduieşte acest eveniment de la ora 20:30 până la ora 23:30, chiar în seara în care se deschide Târgul de carte Bookfest, prilej cu care autori importanţi invitaţi la Târg vor trece pragul Nopţii Literaturii de la Bucureşti.

Noaptea Literaturii Europene este un proiect cultural susținut de Rețeaua Europeană a Institutelor Naționale de Cultură (EUNIC), a cărui ediție din 2011 s-a desfășurat în 20 de orașe din 16 țări. Noaptea Literaturii are trei elemente-cheie: literatură contemporană, citită de personalităţi din diferite domenii, în spaţii atipice special selectate pentru o anumită noapte din an. Pe 30 mai 2012, are loc la Bucureşti prima ediţie a Nopţii Literaturii, în organizarea a zece institute culturale membre ale clusterului EUNIC şi sub coordonarea Institutului Cultural Român.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii