Sub privirea ei ageră și stiloul său, Sylvia Plath a transformat obiectele comune în imagini bântuitoare: „o nouă statuie într-un muzeu răcoros”, o umbră în oglindă, o bucată de săpun. Perspectivele ei uimitoare și limbajul ei ferm a făcut-o pe Plath un standard important pentru cititorii ce-și doreau să rupă liniștea referitor la probleme legate de traumă, frustrare și sexualitate. Iseult Gillespie ne povestește de ce scrierile lui Plath continuă să captiveze. Lecție de Iseult Gillespie, regie de Sarah Saidan.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED-ED, Video
Comenteaza! »

Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.

Să nu credeți însă că acolo nu-i decât nisip și mâl; nu, acolo cresc copaci ciudați și ierburi ciudate, și tulpinile și frunzele lor sunt așa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mișcare a apei, parcă ar fi vii. Toți peștii, mici și mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean și ferestrele înalte și arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperișul e făcut din scoici care se deschid și se închid după cum se mișcă apa. Și în fiecare scoică e un mărgăritar de preț; numai unul și ar fi destul să împodobească măreț coroana unui rege.

Împăratul mării era de multă vreme văduv și casa i-o ținea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înțeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte șase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ținea foarte mult la nepoatele ei, domnițele mării. Acestea erau șase la număr și toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingașă și moale ca o petală de trandafir, ochii albaștri ca niște lacuri adânci, dar, ca și celelalte, nu avea picioare și trupul în partea de jos avea o coadă de pește.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Motto:
De la rege vine toate îngrijirile ce se iau pentru bunul trai al soldatului.
El se silește a îmbunătăți soarta noastră răsplătind pe cei buni și dând, în
caz de infirmități, mijloace de viețuire prin legile ocrotitoare ce a întocmit!!

(Catechismul soldatului, de colonel I. Năsturel și maior N. Băicoianu.)

Poftim! Și oamenii își mai bat capul să stabilească rolul regelui într-un stat constituțional! Iacătă că s-au găsit doi crai de la Răsărit, crai cu galoane și cu săbii, și au descurcat toată daravera asta, scurt și coprinzător. Ei, domnule! Mare lucru e să fie cineva geniu! N-are nevoie nici să citească studii constituționale, nici măcar să știe două buchii de gramatică, și descurcă chestiile cele mai grele. Pac! o dată cu sabia și ecce descurcătura! Așadar și prin urmare, de la rege vine toate îngrijirile, toate îmbunătățirile și toate legile ce se fac pentru soldați.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole, Umor
Comenteaza! »

Pentru a sărbători un secol de la nașterea Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005), canonizat de Biserica Catolică în anul 2014, Romfilatelia introduce în circulație luni, 18 mai 2020, emisiunea de mărci poștale „Centenarul nașterii Sfântului Ioan Paul al II-lea”, disponibilă în magazinele Romfilatelia din țară și online.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Când soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperământ decât clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpânire a marelui pământ pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfârșit al ghemului ce l-a scăpat din mâni ursita lor.

Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frânghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe câțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vântului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vâlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață: câțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mâna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri de argint, ca rămășiți de lună, s-au aprins în pletele femeilor, lumini de bunăvoie au scăpărat în ochii bărbaților și zarva obișnuită s-a pornit în lumea măruntă a dancilor.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Pentru generațiile care vin, Eminescu, așa cum ne obișnuisem a-l cunoaște, nu mai există. Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru și incorect, care-și repetă unele figuri și întorsături de cuvinte până la saturație.

Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru.

Se știe cum a început infamia.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »