Igor Bergler, autorul bestsellerurilor „Biblia pierdută” și „Testamentul lui Abraham”, revine cu o colecție de șase povestiri de neratat adunate sub titlul „6 poveşti cu draci„.
Nemulțumiți de mediocritatea creatorului lor, șase draci evadează din tot atâtea tablouri. Altul are o revelație de factură kafkiană – e un Gregor Samsa întors pe dos, îndrăcit, în răspăr. Un altul preia legenda faustiană și o împinge până la ultima consecință. Unul e pirat, gentleman și cavaler. Cei mai mulți au grave probleme identitare. Și surprizele nu se opresc aici.
Dracii lui Igor Bergler sunt foarte departe de imaginile clasice ale răului, ei aparțin mai degrabă generației de îngeri căzuți, transformați în eroi civilizatori, dar nu numai. Un text de o densitate nebună, inteligent și distractiv în același timp, în care Márquez se întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. O carte de neratat, un roller coaster în care nu poți urca fără centură de siguranță și unde nimic nu e ceea ce pare.
De ce îi închidem pe oameni pentru că sunt săraci? În ziua de azi, jumătate de milion dintre americani sunt în închisoare pentru că nu își permit să plătească cauțiunea și mai mult, pentru că nu pot plăti datoria către curte, uneori pentru lucruri minore ca amenzile de parcare neplătite. Salil Dudani împărtășește poveștile oamenilor care au trecut prin închisoare datornicilor din Ferguson, Missouri, provocându-ne să gândim diferit asupra felului în care îi pedepsim pe cei săraci și marginalizați.
Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii.
Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii.
Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și cinstiți de dânsul cu posturi mari, luară o mare parte la biruința lui Radu XI și asupra lui Vasile Arnăutul, domnul Moldaviei.
Istoria artei nu e nici pe departe împietrită. Inginerul Maurizio Seracini a petrecut 30 years căutând fresca pierdută a lui Leonardo da Vinci „Bătălia din Anghiari,” și în acest proces a descoperit că multe lucrări au straturi de istorie care se ascund dedesubt. Ar trebui oare să facă parte și acestea din experiența privitorului?
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul este semnat de Irina Bădescu:
Tragedia lui Racine se situează sub semnul cardinal al conflictului dintre om şi soartă. Fără a atinge valoarea arhetipală a tragediei greceşti, care se întemeiază în parte pe caracterul ei arhaic, cea raciniană reconstituie totuşi, pe parcursul scurtei, orbitoarei ei istorii, imperativele formale ale acesteia. Prin opera lui Racine, tragedia capătă chipul axiomatic, de referinţă absolută, pe care literatura următoare a scenei îl va putea ocoli, dar nu nega.
Încarc...
