Muzeul Naţional al Țăranului Român așteaptă publicul joi, 14 octombrie 2021, de la ora 17:00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției „Art and Landscape Narratives”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 4 iunie 2021, o nouă emisiune de mărci poștale dedicată valorosului patrimoniu arhitectural al orașului și județului Iași, „Palatele Iașului”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

În vremurile dureroase prin care trecem, poeții au dreptul să facă politică? Sau se cuvine să rămână în rolul lor, deocamdată pasiv, de cântăreți ai acestei dureri?

Răspunsul nostru categoric este că ei au dreptul să facă orce, ca unii ce sunt oameni liberi, cu obligațiuni egale cu ale celorlalți cetățeni. Dacă este ceva în lume liber și inviolabil, acest ceva se refugiază în gândire, de la care decurge convingerea și, prin urmare, dreptul de a lucra într-un sens sau în altul.

Dar întrebarea se pune altfel: este în interesul patriei ca un mare poet, chiar dacă are și calități de om de stat, să cânte nefericirile țării sale, sau să lucreze, politicește, la salvarea ei?

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran.

Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești.

Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ce venise în țară sub cuvânt ca să-l așeze pe tron. La anul 1524, luând domnia Radu al VII-lea, care se afla poprit la Constantinopol, făcu ban al Craiovei pe vornicul Pârvu, fratele Barbului, și după dânsul Moise I-i îi dete de soție pe sora sa, vrând să aibă mai de aproape puternica familie a Pârvuleștilor, care era groaza mai multor prinți; dar rudenia aceasta nu fu destulă ca să sprijinească pe Moise împotriva furtunii ce cruzimea lui ridicase asupră-i, și banul Pârvu dimpreună cu Moise căzură în bătălia care acesta avu cu Vlad IX, orânduitul din partea Porții. Amândoi frații Pârvulești, cum și Moise-vodă, sunt îngropați în biserica Bistriței. Pârvuleștii sunt și zugrăviți în costum boieresc, anteriu și giubea, meși cu papuci, și la cap legătura turcească.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.

Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului.

Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.

Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor.

„Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei.”

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »