Search Results

 8 iulie 2020

„Mica sirenă” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenDeparte-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.

Să nu credeți însă că acolo nu-i decât nisip și mâl; nu, acolo cresc copaci ciudați și ierburi ciudate, și tulpinile și frunzele lor sunt așa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mișcare a apei, parcă ar fi vii. Toți peștii, mici și mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean și ferestrele înalte și arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperișul e făcut din scoici care se deschid și se închid după cum se mișcă apa. Și în fiecare scoică e un mărgăritar de preț; numai unul și ar fi destul să împodobească măreț coroana unui rege.

Împăratul mării era de multă vreme văduv și casa i-o ținea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înțeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte șase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ținea foarte mult la nepoatele ei, domnițele mării. Acestea erau șase la număr și toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingașă și moale ca o petală de trandafir, ochii albaștri ca niște lacuri adânci, dar, ca și celelalte, nu avea picioare și trupul în partea de jos avea o coadă de pește.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 1 iulie 2020

Culoarea aerului

Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește în perioada 1 – 15 iulie 2020, în Sala Acvariu, expoziția colectivă „Culoarea aerului”, ce reunește lucrările de pictură ale artiștilor Bogdana Contraș, Cornelia Gherlan, Adriana Vasile, Eugen Iovan și sculpturile invitatului lor, reputatul artist Aurel Contraș. Curatorul expoziției este criticul de artă Mădălina Mirea.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 iulie 2017

„Trubadurul” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea

Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință.

„Trubadurul” – cum îl porecliserăm noi – trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă.

De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 31 iulie 2009

Izvoarele vieţii

Sâmbătă 25 iulie 2009, a avut loc la Constanţa lansarea volumului antologic de versuri „Izvoarele vieţii”. Evenimentul s-a desfăşurat în sala „Grigorescu” din cadrul Muzeului de Artă, in prezenţa unui public numeros, iubitor de poezie si frumos.

Izvoarele vieţii

Cei care au publicat in acest volum sunt: Silvia Simona Bodea, Aristiţa Buciu Stoian, Floarea Cărbune, Cristina Cărbune, Valeriu Cercel, Andrei-Claudiu Daroczi, Raluca Iordan, Dan Deşliu, Victoriţa Duţu, Aneta Georgescu, Adina-Cristinela Ghinescu, Iuliana Ghioca, Dan Iordache, Mihai Leonte, Costel Macovei, Gabriela Mihail, Crăiţa Moroieni, Georgeta Olteanu, George Pena, Gabriela Petcu, Virginia Popescu, Ştefania Puşcalău, Tania Roman, Simina Silvia Şcladan, Valeria Tamaş, Liliana Tomache, Ionela Van Rees-Zota, Niculina Vizireanu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 15 voturi
Încarc...
 9 octombrie 2008

Felii de timp – Ferestre din templul meu

Cândva meditam simplu: „Noi suntem opusul materiei moarte, iar gândurile noastre sunt legătura dintre ce este viu şi neviu, iar sufletul cuprinde şi piatra rece şi inima care zvâcneşte. Sunt oameni cu inimă de piatră sau alţii care cu ea caldă se sting cu viaţă”. Am rămas încă cu răspunsul negăsit pentru că, probabil, fiecare timp are alt răspuns. Meditez punând mereu şi mereu întrebarea „de ce trebuie să fie aşa?”, mai ales în serile răcoroase de toamnă? O stea de sus albastră în întunericul nopţii trimite mii de raze spre mine. Întunericul le desparte prin distanţe necuprinse dar noi le vedem aproape. Mă întreb de ce ele prin distanţe necuprinse sunt aproape şi noi oamenii suntem despărţiţi de distanţe necuprinse?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 11 septembrie 2008

Felii de timp – Cioburi de oglindă de timp întoarse

Scrijelite de răni, degetele sufletului meu îngheţat de suflul iubirii, degete agăţate de scara lumii şi de trepte spre lumină, încearcă să refăurescă o poveste din începuturi şi sfârşituri irepetabile, de unde să poată reveni într-un nou început pentru fiecare nefericire. Ca într-un joc de poker unde se joacă destine, caut cartea destinului meu, să o pun pe masă, ca să înving această viaţă. Şi doiul, care este cea mai mică carte, îmi spune că şi ea este o carte de viaţă. Şi regii şi cavalerii timpurilor trecute spun rănilor sufletului meu agăţat de o creangă ruptă de timp: nu dispera, căci vei rezista. Este jocul cel mare al pierderii din viaţă, când toate focurile lumii îţi pot pârjolii inima într-o carte nenorocoasă. Este jocul tuturor izvoarelor de bucurie, izvoare ce din ceruri de stele şi soare, îşi pot revărsa ape de fericire, dacă dă norocul peste tine, să ai în viaţă, o carte norocoasă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'picura'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii