Restaurarea pământului implică mult mai mult decât plantarea de copaci, spune Susan Graham, ecologist. Priviți cum echipa ei combină tehnologia dronei cu un AI instruit în ecologie pentru a restaura pământul degradat și pentru a reînvia ecosistemele complexe și biodiversificate – fie că e pe o insulă mică sau pe un întreg continent.
fără voturi
Încarc...În Conacul poetului Costache Conachi de la Țigănești, situat la 3 km de Tecuci, s-a născut la 17 august 1828 Ecaterina (Cocuța) Conachi.
Încercăm, în cele ce urmează, să reliefăm, în doar câteva fraze, meritele deosebite ale Cocuței la înfăptuirea Unirii Principatelor Române din 1859 dar și ingratitudinea cumplită manifestată de poporul român, față de această eroină.
Când avea doar 17 ani, tatăl ei a căsătorit-o cu Nicolae Vogoride, un principe, de origine bulgară, incult și vicios. Fiind un slujbaș credincios turcilor, acesta ajunge în 1857 caimacam (locțiitor de domn) al Moldovei.
După Războiul Crimeii (1853-1856), Puterile Garante au acceptat Unirea Principatelor Române, impunând condiția ca rezultatul scrutinului electoral (Divanurile ad-hoc) să fie pozitiv. Turcii și-au instruit supușii cum să-i obstrucționeze pe unioniști. Cocuța a intrat în conflict cu soțul său și i-a sprijinit pe cei din Partida națională, printre liderii căreia se afla și C. Negri, fratele ei vitreg. Rezultatul însă a fost negativ. Destinul celor două provincii românești căpătase brusc conotații sumbre. Se părea că totul este pierdut.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Madame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.
Totuși, madame Ackermann s-a supărat rău când Anatole France, cu perfida lui modestie, i-a spus că poeziile ei sunt foarte frumoase, dar n-au imagini… „Elle demeura un moment stupefaite. Puis, dans l’exces de l’etonnement, elle s’ecria: „Pas d’images! Que dites-vous la? Je n’ai pas d’images! Mais j’ai l’esquif. L’esquif n’est-ce pas une image?… L’esquif sur une mer orageuse, l’esquif sur un lac tranquille!… Que voulez-vous de plus?”” Oricum, o asemenea supărare trădează, pare că, oarecare ambiții frivole, nu prea de înțeles la o persoană atât de serioasă…
Continuare »
1 voturiÎncarc...Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre.
Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Clint Eastwood, regizor premiat la galele Oscar, ne aduce o nouă dramă pe marile ecrane, „Sully: Miracolul de pe râul Hudson” („Sully”). Pelicula apare în cinematografele din România începând cu data de 9 septembrie 2016 şi îl are în centrul poveștii pe căpitanul Chesley „Sully” Sullenberger, interpretat de Tom Hanks, laureat al premiilor Oscar.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?… Omul pe care-l aveți acum în fața domniilor-voastre și care a scris, totuși, destule pagini de literatură humoristică, dezminte această părere… În privința asta e foarte semnificativă o anecdotă, pe care-i plăcea lui Caragiale s-o povestească în momentele lui de pesimism acut, adică la un pahar de vin — anecdotă pe care unii din d-voastră o cunosc, poate, din Anatole France sau din alt autor. Se zice că la un mare psihiatru, la un doctor de nervi din Roma, s-a prezentat într-o zi un pacient necunoscut, un om cu figura tare tristă, care se plângea că, de multă vreme, e atins de o afecțiune sufletească deprimantă, de o melancolie cronică.
Rând pe rând, marele psihiatru i-a prescris diferite leacuri: odihnă…, aer curat…, băi reci…, șpriț la gheață… Degeaba! Pacientul se întorcea de fiecare dată tot mai trist, mai sinistru, mai… incurabil decât oricând. În cele din urmă, doctorul i-a zis:
— Am încercat cu d-ta toate leacurile, toate procedeele, toate mijloacele de înveselire. Nu mai rămâne să-ți recomand decât unul singur…
— Care?
— Am auzit că s-a stabilit în orașul nostru de câtăva vreme un tip fenomenal… Un actor care-și joacă pe scenă propriile-i improvizații comice, un mare creator de veselie, care face pe toată lumea să râdă cu lacrimi. Du-te să-l vezi… Și dacă nici ăsta nu e în stare să te vindece, să te facă să râzi, eu unul nu mai am nici o putere, nu mai știu ce să-ți recomand — înseamnă că melancolia d-tale este incurabilă.
— Și… ăsta e ultimul d-tale cuvânt? întrebă pacientul.
— Da.
— Atunci s-a isprăvit cu mine. Trebuie să mă sinucid.
— Pentru ce?
— Pentru că omul la care mă trimiți, tipul fenomenal care face pe toată lumea să râdă… sunt tocmai eu, sunt chiar eu, domnule doctor!
Continuare »
1 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies