Publicul este aşteptat de Editura Humanitas la Librăria Humanitas de la Cişmigiu sâmbătă, 25 februarie 2017, ora 17:00, la o întâlnire cu Dan C. Mihăilescu, Ariana Rosser Macarie şi Lidia Bodea despre emoţionantul volum confesiv „Case, trenuri şi andrele” de Ariana Rosser Macarie.
Focul de la Moreni e cel mai venerabil incendiu din Europa. Totuși acest Matusalem al nostru e încă verde, se ține drept ca o lumânare și, dacă i s-ar îngădui să se dea pe lângă vreo sondă din apropiere, ar fi în stare să facă pui.
Guvernul a instituit pe lângă Focul de la Moreni o comisiune permanentă de oameni serioși, care veghează să nu i se întâmple nimica rău. Dar cum românul se naște pompier, nenumărați cetățeni de prin toate unghiurile țării își bat capul să născocească vreun mijloc prin care să atenteze la existența lui. Se zice că un domn grefier, având toată ziua și toată noaptea Focul de la Moreni în cap, a propus autorităților să vâre pe gaura sondei un șomoiog de câlți, îmbibat în oțet aromatic; iar un părinte călugăr, în care nimeni nu bănuia că dormitează un pompier de rasă, s-a oferit să-i citească la cap o molitvă… Dar aceste mijloace patriarhale, cu care altădată orice foc se stingea la sigur, nu mai au nici o trecere pe lângă incendiile din zilele noastre. S-a stricat lumea și s-a păcătoșit. Focul de la Moreni, după părerea mea, nu mai poate fi potolit astăzi decât prin persuasiune. Ar trebui să-l luăm pe departe, cu vorbă bună, să-l convingem c-a ars destul, că ne vede lumea și că e rușine să se mai dea în spectacol.
Când Jimmy Nelson a ajuns în Siberia pentru a-i fotografia pe ciukci, bătrânii tribului i-au zis: „Nu poți să ne faci poze. Trebuie să aștepți, să stai până ajungi să ne cunoști, să stai până ajungi să ne înțelegi.” În acest splendid discurs doldora de imagini, fiți alături de Jimmy Nelson în căutările sale pentru a înțelege — lumea, pe alții, pe el însuși —, prin portretele admirabile pe care le face popoarelor și culturilor care dispar.
Din cinemateca universală, printre figurile inconfundabile întipărite în mintea copiilor, se disting, negreşit, “dădaca” Julie Andrews şi “coşarul” Dick Van Dyke în “Mary Poppins”, unul dintre cele mai de succes musicaluri din toate timpurile. Deşi au trecut 45 de ani de la lansarea producţiei, Mary Poppins rămâne adorabilă din vârful umbrelei până la botine, demonstrând că poate fi “supercalifragilisticexpialidocious” şi pe DVD, într-o ediţie aniversară pe 2 discuri.
Primul volum din seria fantasy „Terramare”, a faimoasei scriitoare Ursula K. Le Guin, a apărut recent în limba română, în condiţii grafice de excepţie, la Editura Alexandria.
Clientă fidelă a Premiilor Hugo şi Nebula, Ursula K. Le Guin are un şemineu doldora de distincţii literare. În România este cunoscută pentru prozele „Mâna stângă a întunericului” şi „Deposedaţii”, ceea ce nu-i face dreptate, fiind doar o infimă parte din opera scriitoarei. De la proză realistă şi eseu până la poezie şi cărţi pentru preşcolari, Le Guin nu s-a ferit de niciun gen, specie sau registru.
Însă în 1968, cu trei decenii înainte de Harry Potter, scriitoarea a început seria „Terramare”, multipremiata de-a lungul timpului, căreia i-a rămas fidelă până în 2001, anul publicării ultimului dintre cele şase volume. În ceea ce priveşte fantasy-ul, autoarea reuşeşte să menţină un echilibru între literatura de bună calitate si proza accesibilă juniorilor, iar primul roman din această serie, „Un vrăjitor din Terramare„, recent apărut la Editura Alexandria, demonstrează că acest echilibru e perfect compatibil cu un anume grad de suspans. Le Guin nu face însă rabat la intrigă pentru a proteja sensibilităţile cititorilor minori, romanul având ceva din atmosfera sumbră şi cruzimea basmelor fraţilor Grimm.