Articolul ce urmează cuprinde unele observaţii cu privire la textele trimise de epigramiştii aspiranţi la premiile oferite de Ediţia VI-a a Concursului Naţional de Epigramă „Mircea Trifu”, Bucureşti, februarie 2011. Textul, apreciat de noi ca deosebit de util tuturor epigramiştilor, ca şi epigramele adăugate deja pe site, le-am preluat din volumul „O, Tempora! O, Mores!” alcătuit de dr. în filologie, prof univ. Elis Râpeanu.

Am socotit ca să adăugăm textului original – în loc de tablă de materii – unele sublinieri care să îngădue, celui ce reciteşte lucrarea, să descopere mai uşor locul unde poate găsi anumite pasaje tratând problemele ce-l interesează.

(Gheorghe Culicovschi)

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
3 comentarii »

Pentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.

Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.

7 voturi

Încarc...

Publicat de Valeriu Butulescu in Eseuri
1 comentariu »