11 decembrie 2020
În decembrie 1910, fostul lider în exil Manuel Bonilla se afla la bordul unui iaht cu destinația Honduras cu speranța de a-și recăpăta puterea prin orice mijloace. Bonilla avea un aliat puternic: renumita organizație cunoscută în America Latină sub numele de „El Pulpo”. Aceasta era o corporație americană care făcea trafic de banane, dintre toate lucrurile posibile. John Soluri investighează United Fruit Company. Lecție de John Soluri, în regia Sofiei Pashaei.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED-ED, Video
25 mai 2022
Ce ar fi dacă am putea folosi biologia pentru a restabili echilibrul nostru cu natura fără să renunțăm la confort? Pledând pentru un nou tip de ecologism, cercetătoarea și antreprenoarea Emily Leproust regândește sustenabilitatea modernă la nivel molecular, folosind biologia sintetică pentru a crea alternative verzi. De la insulină dezvoltată în laborator și banane rezistente la boli, până la avioane din mătase de păianjen foarte rezistentă, ea explică modul în care citirea și scrierea ADN-ului poate duce la inovații revoluționare în domeniul sănătății, hranei și materialelor.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
24 iunie 2010
N-am multe amintiri din copilărie, n-aş putea să relatez o întâmplare întreagă din acele vremuri. Doar străfulgerări de memorie: o rochiţă albă cu un fluture roşu brodat pe piept, primele patine cu rotile portocalii, gustul unor piersici mari, un dop de sticlă albastră la care cântam ca într-un microfon, papucii din plastic cu tocuri din cârlige de lemn, „sari-urile” confecţionate din cearceafuri imprimate, un zarzăr înflorit, între crengile căruia îmi făcusem cuib, linia de cale ferată, goana după şopârle, centrala termică, pe care o transformasem într-o corabie prinsă de furtună în largul mării, abundenţa de banane şi portocale pe care mama ni le aducea la spital, mie şi fratelui meu mai mare, serile în care stăteam cu nasul lipit de geam, privind trenurile şi luminile din gară, o minge de volei, capul spart, căciuliţa roşie cu canafi, pe care am purtat-o toată vara peste bandaje, întrebarea mea adresată de după gratiile de la geam lucrătorilor de la telefoane: „N-o vedeţi pe mama mea venind de la serviciu?”, întrebarea lor: „Cum arată mama ta?” şi singurul meu răspuns, indiferent de anotimp: „Este îmbrăcată într-un pardesiu negru şi are o băscuţă albă pe cap.”…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
