19 august 2010
Trăim într-o lume plină de sunete. Mai bine zis, trăim într-o lume plină de semnificaţii date sunetelor pe care mintea le recunoaşte sau le poate asocia. Aceste semnificaţii au creat reflexe atât de adânci în firea noastră, încât aproape că nu mai putem reacţiona altcumva, decât în raport cu ele, fără să simţim că ne sunt afectate anumite funcţii psihice. De fapt, noi nici nu auzim sunetele, ci răspunsul psihologic pe care îl dăm la producerea lor.
Sirena unei ambulanţe nu emite pur şi simplu unde sonore, ci valuri concentrice de nelinişte, pe care le lăsăm să se strângă în jurul sufletului, ca un laţ. Zbârnâitul soneriei e un arc care ne propulsează către uşa de la intrare – e sunetul curiozităţii sau al bucuriei de a întâmpina oaspeţi. Clinchetele clopoţeilor se prefac în fulgi de zăpadă – e sunetul sărbătorilor de iarnă. Răpăitul ploii pe geam e sunetul vremii mohorâte. Toate ne induc o stare anume, o predispoziţie, care la rândul ei dă naştere unui proces complex de corelaţie…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
26 septembrie 2008
Fragmente din capitolul „Lucrul şi opera” din lucrarea „Originea operei de artă” aparţinând lui Martin Heidegger, în traducerea lui Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu:
Origine înseamnă aici acel ceva prin care şi de la care pornind, un lucru este ceea ce este şi este aşa cum este. Numim ceea ce este ceva, în felul în care este, esenţă a sa. Originea unui lucru este provenienţa esenţei sale. Problema originii operei de artă este o problemă privitoare la provenienţa esenţei sale. Potrivit reprezentării obişnuite, opera ia naştere din şi prin activitatea artistului. Însă prin ce anume, şi de la ce anume pornind, este artistul ceea ce este? Prin operă; căci faptul că o operă este spre lauda făuritorului ei înseamnă: abia opera îl face pe artist să apară drept meşter într-ale artei. Artistul este originea operei. Opera este originea artistului. Nici unul din aceşti termeni nu există fără celălalt. Cu toate acestea, nu este mai puţin adevărat că nici unul dintre cei doi nu îl poartă cu sine pe celălalt. Artistul şi opera sunt, fiecare în sine şi în corelaţia lor, printr-un al treilea termen, care, de bună seamă este şi primul, anume prin acel ceva de la care artistul şi opera de artă îşi capătă de altfel numele: prin artă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare