Search Results

 7 noiembrie 2007

Albert Camus sau omul absurd şi revoltat

Albert CamusFragmente din volumul „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Irina Mavrodin:

„Camus a afirmat explicit în nenumărate rânduri că nu aparţine existenţialismului: ‘Nu, nu sunt existenţialist’, – spune el într-unul din interviurile sale (nov. 1945). ‘Sartre şi cu mine suntem întotdeauna miraţi când ne vedem numele citate alături.[…] Amândoi ne-am publicat toate cărţile, fără excepţie, înainte de a ne cunoaşte. Când ne-am cunoscut, n-am făcut decât să constatăm tot ceea ce ne desparte. Sartre este existenţialist, şi singura carte de idei pe care am publicat-o, Mitul lui Sisif, este îndreptată împotriva filosofilor numiţi existenţialişti.’ Iată de ce unii critici şi istorici literari îl situează pe Camus într-un capitol aparte, intitulat, în mod vag, ‘în marginea existenţialismului’. Într-adevăr, Camus se separă de Sartre printr-o idee fundamentală, hotărâtoare pentru întreaga sa gândire. Căci dacă pentru Sartre ‘existenţa precede esenţa’, pentru Camus, dimpotrivă, există o natură umană dată odată pentru totdeauna, valoare preexistentă către care omul trebuie să tindă şi criteriu suprem la care trebuie să se refere.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...
 21 octombrie 2022

Cei drepți

În premieră la Sala Pictura a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale”, pe 22 şi 27 octombrie 2022, de la ora 20:00, „Cei drepţi” de Albert Camus (traducere de Marcel Aderca), una dintre montările actualei stagiuni, aşteptate cu un viu interes. Următoarea reprezentaţie este programată pentru data de 9 noiembrie 2022, începând cu ora 20:00.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 noiembrie 2021

Festivalul Multiart pentru deţinuţi, ediția a XII-a

Festivalul Multiart pentru deținuţi, organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor în colaborare cu Teatrul Nottara, revine anul acesta cu artişti şi trupe de actori-deţinuţi de la Penitenciarele București-Rahova și București-Jilava, în încercarea de a permite unui public restrâns să ia contact nemijlocit cu o realitate mai puțin accesibilă. În cei 12 ani de existență, festivalul a fost întrerupt doar anul trecut, din cauza pandemiei.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 decembrie 2020

Nina Medvinskaya: Este oare viața lipsită de sens? Și alte întrebări absurde

Albert Camus crescuse într-un mediu plin de violență. Patria sa, Algeria, fusese prinsă în conflict. Își pierduse tatăl în Primul Război Mondial. Fiind martorul devastării celui de-al Doilea Război Mondial, Camus crescuse deprimat. Care era sensul acestor eterne vărsări de sânge și suferințe? Și dacă lumea era lipsită de sens, viața noastră ar mai avea vreo valoare? Nina Medvinskaya explorează filosofia absurdului a lui Camus.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 ianuarie 2020

Anxietatea. O poveste personală despre frică, speranţă şi căutarea liniştii interioare

Publicul este așteptat la Librăria Humanitas de la Cișmigiu marți, 28 ianuarie 2020, ora 19:00, la lansarea volumului „Anxietatea. O poveste personală despre frică, speranţă şi căutarea liniştii interioare„, scris de jurnalistul și editorul american Scott Stossel și publicat recent la Humanitas, în traducerea lui Vlad Vedeanu. La eveniment discută Cătălina Dumitrescu, psihoterapeut, Ana Barton, scriitoare, și Vlad Stroescu, psihiatru.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 noiembrie 2019

Chemarea tribului

Editura Humanitas Fiction invită publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 6 noiembrie 2019, de la ora 19:00, la lansarea volumului de eseuri „Chemarea tribului” de Mario Vargas Llosa, deținător al Premiului Nobel pentru literatură 2010. Volumul, recent apărut, tradus de Tudora Şandru Mehedinţi, în seria de autor dedicată scriitorului peruvian, coordonată de Denisa Comănescu, cuprinde opt eseuri, un omagiu adus liberalismului și marilor săi gânditori. Despre carte discută Tudora Şandru Mehedinţi, traducătoarea volumului, Sever Voinescu, jurnalist, redactor-şef al revistei Dilema veche și Marian Voicu, scriitor şi jurnalist. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'albert camus'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii