Deţinuţii politici nu sunt singurii torturaţi – marea majoritate a torturii judiciare are loc în cazuri de drept comun, chiar şi în sisteme judiciare „funcţionale”. Activista socială Karen Tse arată cum putem şi trebuie să luăm poziţie pentru a pune capăt torturii de rutină.
fără voturi
Încarc...Fără nicio legătură cu situaţia de teroare prin care trec la un moment dat copiii de azi, îmi aduc aminte ce îmi povestea străbunicu’ despre tezele de la şcoala de odinioară: acum vreo 20 de ani, nu ştia nimeni, decât profesoara şi elevii. Tezele erau comentate doar în clasă, iar părinţii aflau numai dacă notele erau prea mici, sau prea mari. În rest, nu ştia nimeni că s-a dat vreo teză. Fiindcă datoria de a învăţa era (greşit pe atunci, nu ca acum!) de la sine înţeleasă, din moment ce ai mers la şcoală. La fel era şi cu examenele şcolare. Poate vreun leneş, cu notă mică, mai lua câte o chelfăneală de care auzeau cel mult vecinii.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Motto:
De la rege vine toate îngrijirile ce se iau pentru bunul trai al soldatului.
El se silește a îmbunătăți soarta noastră răsplătind pe cei buni și dând, în
caz de infirmități, mijloace de viețuire prin legile ocrotitoare ce a întocmit!!
(Catechismul soldatului, de colonel I. Năsturel și maior N. Băicoianu.)
Poftim! Și oamenii își mai bat capul să stabilească rolul regelui într-un stat constituțional! Iacătă că s-au găsit doi crai de la Răsărit, crai cu galoane și cu săbii, și au descurcat toată daravera asta, scurt și coprinzător. Ei, domnule! Mare lucru e să fie cineva geniu! N-are nevoie nici să citească studii constituționale, nici măcar să știe două buchii de gramatică, și descurcă chestiile cele mai grele. Pac! o dată cu sabia și ecce descurcătura! Așadar și prin urmare, de la rege vine toate îngrijirile, toate îmbunătățirile și toate legile ce se fac pentru soldați.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Iertare, ilustrissime Alvaro Cunqueiro, că am împrumutat titlul celebrului tău roman, “Omul care semăna cu Oreste”! Dar se potrivea atât de bine cu eroul din acest mini-eseu încât am comis plagiatul. Sper a-mi fi iertată fapta, pentru că déjà am recunoscut-o!
Pe închipuitul Oreste din aceasă descriere l-am cunoscut cu mulți ani în urmă. Încerca marea cu degetul, alegând să facă un doctorat, sub coordonarea mea, în hăţişul încă nedesluşit până la capăt, care se cheamă «Managementul fluxurilor de materiale». A reuşit cu greu, întrucât, fiind torturat de boala mintală a nefericitului Oreste, era tot timpul bântuit de neîndurătoarele Erinii, deşi nu împlinise, în fapt, cerinţa codului grecesc al onoarei de a răzbuna presupusa asasinare a tatălui său. Dar, în mintea lui, planul misiunii era déjà conturat, căci scotocise prin toate hârtiile ce ar fi putut să-i dea dezlegarea.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Subiectele schițelor dlui Rebreanu sunt simple și originale. În prima bucată a volumului („Golanii”), asistăm la zbuciumul unui „întreținut” care și-a făcut o carieră din josnicia lui și care, ajungând în pragul bătrâneții, se vede părăsit pentru întâia oară de amanta întâmplătoare care-l hrănește. Tot atât de impresionantă e criza sufletească prin care trece acest tip, țesută din gelozie, tristeță sfâșietoare și spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepția” lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea.
Cu această schiță (ca și cu alta, „Culcușul”) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri.
Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheri” și „fraieri”. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă…
Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vânt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde.
Poate mireasma asta ce stăpânea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită.
Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvârlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit.
Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte?
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies