Search Results

 16 august 2017

Liliya Gazizova – Geometria lirismului bine temperat

Analizând lumea din insolite unghiuri intime, Liliya Gazizova demonstrează că print-un punct sensibil poţi trasa o infinitate de drepte paralele la poezia adevărată. Riguroasă şi exactă, poeta îşi închide raţionamentele lirice în minipoeme, pe cât de sincere, pe atât de concise. Iubirea este legată de probabilitatea destinului, iar bărbatul iubit (plin de necunoscute şi variabile) este un etern sistem de ecuaţii algebrice, compatibil şi nedeterminat, care presupune o mulţime de abordări şi o multitudine de soluţii. De altfel, în poemul „Iubirea şi matematica”, poeta scrie: “Iar noaptea din nou / Sunt foarte aproape de rezolvare. / Însă spre dimineaţă tu te prefaci / Într-o nouă problemă de matematică. / Şi iar încep să te rezolv…”. Un discurs poetic poetic potrivit, pentru o creatoare din Kazan, oraşul în care a trăit şi gândit celebrul matematician Nikolai Lobacevski, părintele geometriei neeuclidiene.

Poezia ei, caldă şi autentică, departe de a fi abstractă, cantonează preponderant în lumea obişnuitului cotidian. Copiii, părinţii, soţul, sora, familia constituie universul imediat, inundat de un lirism bine temperat. Poeta visează în mijlocul obligaţiilor casnice şi lucrurile cele mai simple din jurul ei devin poezie. Relevantă în acest sens este confesiunea din poemul “Fără ezitare”, astfel: “Să scrii despre iubire fără ezitarea / Femeii de patruzeci de ani, / E ridicol. / Grija de apropiaţi şi de pâinea de zi cu zi / Sufocă dorinţa.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 24 martie 2017

Valeriu Butulescu, în faţa unei noi premiere: Incursiune în geometria şi poezia lumii tătare

Având peste un million de locuitori, Kazan – capitala Republicii Tatarstan este o metropolă importantă a Federaţiei Ruse. Situat într-un loc pitoresc, pe Volga, la poalele Uralilor, Tatarstanul are o populaţie de cca. 3,8 milioane de locuitori, în marea lor majoritate, tătari.

Având o vechime de peste o mie de ani, Kazan a dat de-a lungul timpului personalităţi importante ale istoriei şi civilizaţiei. Un nume de referinţă la nivel mondial este matematicianul Nikolai Lobacevski (1792-1856), părintele geometriei neeuclidiene, care a trăit, a creat şi a murit la Kazan.

Poeta Lilya Gazizova, conform arborelui genealogic, descinde dint-o familie princiară tătară. Ea este organizatorul Festivalului Internaţional de Poezie „N. Lobacevski“ (Kazan), singurul festival de poezie din lume care poartă numele unui matematician. Componenta de bază a festivalului o constituie conferinţa ştiinţifică „Influenţa geometriei neeuclidiene asupra conştiinţei artistice“.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 21 ianuarie 2019

Matematica zeilor şi algoritmii oamenilor

Editura Humanitas invită pasionații de lectură la Librăria Humanitas de la Cișmigiu marți, 22 ianuarie 2019, la ora 19:00, la o dezbatere pornind de la unul dintre volumele publicate recent în colecția de știință, „Matematica zeilor şi algoritmii oamenilor” de Paolo Zellini. Invitații la întâlnire sunt Liviu Ornea, profesor universitar la Facultatea de Matematică, Universitatea București și traducătorul volumului, Dana Jalobeanu, conferențiar universitar, doctor în filozofia științei și director de programe la centrul de cercetare Fundamentele Modernităţii Europene, Universitatea din Bucureşti, Vlad Zografi, coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 ianuarie 2018

„Artă literară şi simplă literatură (Observaţii nepractice şi unilaterale)” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolMadame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.

Totuși, madame Ackermann s-a supărat rău când Anatole France, cu perfida lui modestie, i-a spus că poeziile ei sunt foarte frumoase, dar n-au imagini… „Elle demeura un moment stupefaite. Puis, dans l’exces de l’etonnement, elle s’ecria: „Pas d’images! Que dites-vous la? Je n’ai pas d’images! Mais j’ai l’esquif. L’esquif n’est-ce pas une image?… L’esquif sur une mer orageuse, l’esquif sur un lac tranquille!… Que voulez-vous de plus?”” Oricum, o asemenea supărare trădează, pare că, oarecare ambiții frivole, nu prea de înțeles la o persoană atât de serioasă…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 15 martie 2013

Constelaţii diamantine nr. 3/2013

A apărut al treilea număr din 2013 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Bineînţeles, acesta se adaugă celorlalte în Biblioteca Citatepedia.

Versurile sunt pentru toate gusturile, de la sonet şi haiku până la epigramă. Mai multe materiale întorc arta pe toate părţile. Ilustraţiile sunt din creaţia celebrului pictor El Greco.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 ianuarie 2013

Geo…

În timpul comunismului, pe la începuturile sale în România, conduucătorii partidului comunist au propus Academiei să se unească Institutul de Geologie cu Institutul de Geografie din cadrul Academiei Române.

Specialiştii din cele două institute au rămasă consternaţi. Reunirea celor două instituţii urma să fie hotărâtă de Plenul Academiei.

La şedinţa respectivă a luat cuvântul şi Grigore Moisil, cunoscut pentru ironia acidă pe care o poseda. Acesta a spus:
– Tovarăşi, nu este râu să se unească aceste două Institute, dar eu propun ca în cadrul noului Institut să se treacă şi Geofizica, şi Geotehnica, şi Geodezia, şi Geochimia, şi Geotermia, iar ca treaba să fie completă, să fie trecută şi Geometria, iar ca Preşedinte al acestei instituţii să fie numit respectabilul Geo Bogza!

Bineînţeles că propunerea a căzut.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'Geometria'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii