„Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.”
Atunci când se foloseşte drept „bibliografie” doar Internetul, riscul de a atribui greşit un citat este invers proporţional cu notorietatea acestuia – deşi există şi excepţii de la regulă, v. Elementary, my dear Watson -, mai ales atunci când surse în general de încredere îl recomandă şi îl prezintă ca aparţinând unui anumit autor.
Ceva asemănător s-a întâmplat pornind de la originalul „Friendship is the comfort, the inexpressible comfort of feeling safe with a person having neither to weigh thoughts or measure words.”
Joi, 4 mai 2017, ora 19:00, Editura Humanitas Fiction îi invită pe cei interesaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanului „Pădurea nopţii” de Djuna Barnes, tradus de Luana Schidu, considerat de mari scriitori ca T.S. Eliot şi William Burroughs unul dintre cele mai importante romane din prima jumătate a secolului XX. La eveniment vorbesc prof. dr. Mihaela Anghelescu Irimia, director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din România, Alina Purcaru, scriitoare şi critic literar şi Sandra Ecobescu, preşedinta Fundaţiei Calea Victoriei. Actriţa Eliza Păuna citeşte fragmente din roman. Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction, este moderatoarea întâlnirii.
Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre.
Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid.
Editura Fides din Iaşi a publicat volumul de poeme „Umbră lucidă”, semnat de Ionuţ Caragea. Cartea conţine 47 de poeme scrise de autor în anul 2016. Prefaţa volumului îi aparţine criticului literar Maria-Ana Tupan, tehnoredactor a fost Dumitru Scorţanu (directorul editurii Fides), iar ilustraţia copertei a fost realizată de Ionuţ Caragea.
Humanitas Fiction a publicat, în colecţia Raftul Denisei, „Valurile” de Virginia Woolf, roman experimental, considerat una dintre capodoperele autoarei.
Un roman de o senzitivitate acută, care sondează abisurile percepţiei, testând totodată capacităţile metamorfotice ale limbajului, „Valurile” a fost considerată cea mai inovatoare carte a Virginiei Woolf. Prin intermediul unor monologuri care, deşi distincte, ajung uneori aproape să se confunde, într-o viziune comună asupra lumii, este surprinsă povestea a şapte personaje. Dacă povestitorul Bernard (inspirat de romancierul E.M. Forster) e obsedat de perfecţiunea frazelor şi de mecanismele limbajului, Louis este un singuratic care tânjește după acceptarea şi simpatia celor din jur, asociat fiind, de unii critici, unui alt prieten al autoarei, poetul T.S. Eliot. Lui Neville, cu obsesia lui de a regăsi iubirea, pare să-i corespundă profilul scriitorului Lytton Strachey, iar lui Percival (singurul personaj căruia nu i se aude vocea, fiind prezent doar în evocările celorlalţi), cel al fratelui Virginiei Woolf, Thoby Stephen, mort la douăzeci şi şase de ani. De la prima scenă a cărţii, petrecută într-o grădină de la malul mării, când Jinny îl sărută pe Louis declanşând inconştient o mică dramă, până la întâlnirea finală dintre personaje, ajunse la vârsta senectuţii, romanul cuprinde o serie de consideraţii filozofice asupra percepţiei, a naturii sinelui şi identităţii, ceea ce i-a determinat pe unii critici să-l numească un demers fenomenologic în proză.
Mircea Cărtărescu recitând poemul lui T.S. Eliot la lansarea cărţii „Opere poetice 1909-1962„, care a avut loc la Godot Cafe Teatru pe 18 ianuarie 2012
7 voturi
Încarc...
