Search Results

 23 februarie 2015

191.000 de citate

Iarna e aproape gata. Treaba la Citatepedia – niciodată. Şi baza de date se măreşte: mai mult de 191.000 citate din 13.000 de surse. Cam cât o bibliotecă serioasă.

Numărul poeziilor a depăşit 19.000. De fapt, secţiunea de poezie este printre cele mai populare. Iar numărul poeţilor participanţi tot creşte.

Pe partea internaţională, secţiunea în limba bulgară a fost îmbunătăţită. Aceasta are deja o anumită consistenţă, prin includerea traducerilor în bulgară ale aforismelor lui Valeriu Butulescu. Dar sigur se poate diversifica mai mult. Cum vorbim despre o ţară vecină, sperăm să apară şi moderatorul potrivit!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 22 octombrie 2009

Interviu cu Mircea Dinescu

Mircea DinescuInvitat al Institutului Cultural Român din Viena în luna septembrie 2009, Mircea Dinescu a intrat în contact şi cu presa austriacă. Koschka Hetzer-Molden de la „Die Presse” i-a luat recent un amplu interviu, care a fost publicat pe 11 octombrie sub titlul „Se supravieţuieşte, ca pe vremea lui Ceauşescu”. Prin amabilitatea ICR, publicăm în continuare acest amplu interviu, în care spune lucrurilor pe nume, în stilul său caracteristic.


Literatură şi dictatură: scriitorul şi susţinătorul drepturilor omului Mircea Dinescu din România despre Herta Müller, literatura ca armă, foamea după carte şi şocul libertăţii.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 24 august 2009

Copilăria

Georgeta NedelcuCapitolul întâi al romanului „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:

– Prima parte –

Seara era liniştită, dar înorată. Aerul era cât se poate de apăsător. Freamătul îndepărtat al străzii abia se auzea.Viaţa e frumoasă! Trăind! Trăind pur şi simplu!

Când eram domnişoară, căutam cu înfrigurare formele de viaţă miraculoase care să mă împace cu mine, cu lumea şi cu Tatăl Ceresc! Dar nu găseam nimic din toate astea, deoarece îmi doream prea multe deodată. Vroiam să fac atât de multe lucruri care să sfideze timpul şi… moartea!

Şi nici cu lumea nu mă prea împăcam, căci mi se părea că aşteaptă de la mine numai ceea ce eu nu îi puteam oferi. Nici cu Dumnezeu nu eram împăcată, pentru că, de multe ori, îşi întorsese faţa de la mine. Fără o familie a mea, întemeiată după nişte reguli sănătoase, nu puteam să am un sens în viaţă. Mă întrebam de multe ori: ”Oare, sunt eu destul de puternică, încât să pot spera atât de mult?” Fiecare zi înseamnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 30 iulie 2009

115 ani de la naşterea lui Păstorel Teodoreanu

„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară

Spovedanie

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+poezii +despre +iarna'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii