Search Results

 15 mai 2017

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti 2017

Cea de a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), cel mai important eveniment autohton dedicat poeziei, are loc în perioada 15-21 mai 2017. Ediția din acest an, ce reunește la București peste 100 de nume importante ale poeziei contemporane, dintre care aproape 50 de oaspeți din străinătate, debutează în forță, cu aniversarea celor 95 de ani de existență PEN România și un recital de poezie Mircea Dinescu.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 21 iulie 2016

Săptămâna filmului românesc despre Marele Război

În perioada 25-31 iulie 2016, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română (ANF), în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), organizează, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforiei nr. 2), evenimentul „Săptămâna filmului românesc despre Marele Război”. Proiecţiile de filme din cadrul retrospectivei sunt însoţite de expoziţia de fotografii „Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”, oferită de ONCE şi găzduită în foaierul Cinematecii Eforie. Expoziţia ilustrează cele mai reprezentative cimitire şi monumente de război, de pe teritoriul României, dedicate militarilor români care au căzut la datorie pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.

afis_film

Afiş realizat de Sebastian Radeş

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 27 februarie 2014

Constelaţii diamantine nr. 2/2014

A apărut recent al doilea număr din anul V al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Este inclus în Biblioteca Citatepedia, unde aşteaptă noi cititori.

Versuri de toate felurile, arte plastice, memmorii şi alte articole alcătuiesc un cocteil cultural. Ilustraţiile sunt selectate din creaţia pictorullui veneţian Francesco Guardi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 ianuarie 2014

Constelaţii diamantine nr. 1/2014

Primul număr din anul V al revistei de cultură „Constelaţii diamantine” a apărut recent. Şi acesta este inclus în Biblioteca Citatepedia.

Desigur, numărul din ianuarie este dedicat în mare parte poetului naţional Mihai Eminescu, poeziei în general, dar şi alte materiale îşi găsesc locul. Chiar şi ilustraţiile includ creaţii artistice referitoare la Eminescu, dar artistul acestei ediţii este pictorul francez Hubert Robert.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 20 ianuarie 2014

Constelaţii diamantine nr. 12/2013

Chiar dacă o facem cu o anumită întârziere, semnalăm apariţia numărului 12 din 2013 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Acesta completează colecţia în Biblioteca Citatepedia.

O diversitate de versuri – de la sonete la epigrame -, dar şi de articole, oferă numeroase motive de lectură. Ilustraţiile fac parte din creaţia pictorului francez Jean-Honoré Fragonard.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 26 noiembrie 2013

Constelaţii diamantine nr. 11/2013

A apărut numărul 11 din 2013 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Şi acesta îşi aşteaptă cititorii în Biblioteca Citatepedia.

Numeroase articole, dar şi versuri variate alcătuiesc un traseu interesant. Totul este pigmentat cu lucrări din creaţia pictorului Francois Boucher.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+iulian +filip'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii