Search Results

 6 decembrie 2016

Tigrul din oraşul nostru

„Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu este prima producție a Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava (strada Dragoș Vodă, nr. 1). Avanpremiera spectacolului are loc joi, 8 decembrie 2016, de la ora 19:00, iar premiera, vineri, 9 decembrie, de la aceeași oră, în prezența autoarei. Cel mai nou teatru de stat din România – Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava a ales să lucreze pentru prima sa producție cu artiști tineri, puternici și creativi, apreciați atât de către critica de specialitate dar și de către public: este vorba despre regizorul Bobi Pricop, și de scenograful Adrian Damian.

afis_teatru_tigrul

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 mai 2008

Oswald Spengler şi o teorie a evoluţiei omului

Fragmente din lucrarea lui Oswald Spengler, „Omul şi filozofia vieţii”, traducere de Gheorghe Pascu, Editura AION Oradea – 1996:

„În paginile ce urmează prezint un număr mic de idei, preluate dintr-o operă mai mare la care lucrez de ani de zile. Intenţia mea a fost de a proba modul de abordare aplicat în Declinul Occidentului exclusiv asupra grupului culturilor evoluate acum, asupra premiselor istorice ale acestora şi ale istoriei omului începând cu originile sale. Cu ocazia acelei opere, am observat că majoritatea cititorilor sunt incapabili să păstreze o privire de ansamblu asupra întregii bogăţii de gânduri, pierzându-se de aceea în domenii separate mai familiare lor, văzând restul strâmb sau deloc şi dobândind în consecinţă o imagine falsă atât despre ceea ce spuneam, cât şi în privinţa celor despre care se vorbea. Convingerea mea a fost şi este că soarta omului va fi înţeleasă numai dacă toate domeniile activităţilor sale sunt privite simultan şi comparativ, fără a se face greşeala de a elucida pagini separate ale existenţei sale pornind doar de la politică, religie sau artă, cu credinţa că astfel totul a fost descoperit. Cu toate acestea, îndrăznesc să fac aici încercarea de a pune câteva întrebări care sunt strâns legate între ele, fiind de-aceea indicate să ofere o impresie preliminară asupra marelui mister al soartei omeneşti.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+grădină +zoologică'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii