Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.

Să nu credeți însă că acolo nu-i decât nisip și mâl; nu, acolo cresc copaci ciudați și ierburi ciudate, și tulpinile și frunzele lor sunt așa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mișcare a apei, parcă ar fi vii. Toți peștii, mici și mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean și ferestrele înalte și arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperișul e făcut din scoici care se deschid și se închid după cum se mișcă apa. Și în fiecare scoică e un mărgăritar de preț; numai unul și ar fi destul să împodobească măreț coroana unui rege.

Împăratul mării era de multă vreme văduv și casa i-o ținea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înțeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte șase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ținea foarte mult la nepoatele ei, domnițele mării. Acestea erau șase la număr și toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingașă și moale ca o petală de trandafir, ochii albaștri ca niște lacuri adânci, dar, ca și celelalte, nu avea picioare și trupul în partea de jos avea o coadă de pește.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Personalitatea literaturii române” de Constantin Ciopraga (capitolul „Renascentism târziu: Dimitrie Cantemir”), Princeps Edit, Iaşi, 2007

„Nu numai prin imensa capacitate de cunoaştere, pornind intensiv de la cei vechi, dar şi prin modul de a construi el însuşi, moldoveanul Cantemir a fost, în frământata lume feudală, un umanist de statură renascentistă. Prin îngânduratul Miron Costin, prin Dosoftei, prestigiosul mitropolit de Iaşi, prin Nicolae Milescu, al cărui studiu teologic Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentalis splendens se tipărea în 1669 la Paris, de asemenea prin foarte instruitul muntean Constantin Cantacuzino, fracventator al Universităţii padovane (suprimat în 1716 la Constantinopol), apoi prin Cantemir, emulul acestora – unii de formaţie latină, alţii iniţiaţi şi în cultura Heladei -, se configura la confiniile Orientului cu Occidentul, un început autohton de renaştere.”

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »