Când radiul a fost descoperit, culoarea lui verde luminoasă i-a inspirat pe oameni să-l adauge în produse cosmetice și bijuterii. Nu a trecut mult timp până când am realizat faptul că efectele nocive surclasau beneficiile vizuale ale acestuia. Din păcate, radiul nu este singurul pigment din istorie care a părut inofensiv sau util, dar s-a dovedit a fi mortal. Lecție de J. V. Maranto, animație de Juan M. Urbina.
fără voturi
Încarc...
Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stâlpi albi îi sprijineau bătrâna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcâm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămâneau calde până târziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cântare. Sfios prindea unul să cânte ca încercând un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea până la ziuă.
Stelele, una câte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari până la cele mici, și-apoi în târziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului.
Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plâns tăcut. Fântâna cânta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ca niște frați gemeni, nuferii pali stăteau neclintiți, ca și cum o făclie trecută pe fața unei oglinzi ar fi lăsat să-i cadă pe urmă picuri de ceară.
Și noi, frații amândoi, crescuți în farmecul poveștilor și lăsați în voia lor, când toți dormeau, ne furișam din casă și, strângându-ne unul lângă altul, ne așezam pe lespezi și așteptam încrezători ca lumea fantastică a celor ce au ființă în povești să se trezească și întrupeze.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Kakenya Ntaiya a ajuns la o înțelegere cu tatăl ei, s-a supus ritualului de-a trece spre feminitate prin circumcizie feminină pentru a fi lăsată să se ducă la liceu. Ntaiya povestește despre cum și-a continuat studiile și despre cum a muncit cu înțelepții din sat pentru a construi o școală pentru fete în acea comunitate. E vorba despre o călătorie educațională a unei femei care a schimbat destinul a 125 de fete. (Înregistrat la TEDxMidAtlantic.)
1 voturiÎncarc...„The apparition of these faces in the crowd; / Petals on a wet, black bough.”
(„Toate aceste chipuri fantomatice în mulțimea pestriță; / Ca petalele pe neagra și jilava ramură-mamă.”)
„Într-o stație de metrou” de Ezra Pound. Fără verbe, poemul devine staționar, iar viața ia forma unui tren de metrou oprit în stație, fețele călătorilor devenind fantome ale momentului; instantaneul reprezintă, așadar, viața. Folosirea petalelor de floare ca imagine metaforică dezvoltă proiecția, implicând forțe naturale care înfrumusețează realitatea obiectivă, conștientizând existența ei temporară. Ezra Pound a redus o experiență cotidiană din metroul parizian la esența sa, în stilul unui haiku japonez. În stilul, dar nu forma (unui haiku): în general nu cred în coincidențe, dar cu atât mai puțin în acest caz, când număr 14 cuvinte în poem, iar un haiku standard are 17 silabe!
Continuare »
8 voturiÎncarc...Într-un secol (să-i zicem XXI, doar ca să aibă un nume, de fapt îi puteți spune cum vreți, îl puteți numerota, după voie, de la dreapta spre stânga, de jos în sus sau viceversa) în care nu foarte mulți se mai preocupă astăzi de viitorul global pe termen mediu și lung, ce valoare funcțională mai pot avea cumpătarea, prudența, moderația, chibzuiala, cumințenia și multe alte substantive pe care le putem reuni sub numele generic de înțelepciune?
Continuare »
1 voturiÎncarc...Era în luna lui mai; soarele, cu dulcea-i rază, lumina pământul, și un vânt ușor adia printre frunze; totuși, eu eram trist și cugetător; părea că totul îmi displace. Străbăteam stradele, ocolind lumea, și iată-mă ajuns la edificiul Justiției. Urcai treptele scării ce conduce într-o cameră spațioasă, în care ceva-mi atrase băgarea de seamă: o masă mare, în mijlocul căreia era o cruce… Îmi adusei aminte de tribunalul inchizițiunei. Abia intrai, și un zgomot confuz se produse în sala vecină; ochii tuturor erau ațintați spre ușă… în fine, lumea se dă în lături, ușile se deschid și în prag apare un june între doi dorobanți cu puștile încărcate. Sărmanul! fața-i era palidă; ochii aproape stinși, și în jurul lor, un vânăt semicerc denota o lungă suferință; el tremura și cu toate aceste, nimeni nu-i venea într-ajutor — nici chiar Dumnezeu.
Mă apropiai de banca acuzaților, unde puseseră pe condamnat, și-l întrebai cu compătimire:
— Ce împrejurare te aduse pe această fatală bancă?
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
