Search Results

 28 iulie 2014

Carte de Valeriu Butulescu în limba esperanto

Amploarea internaţională a aforismelor lui Valeriu Butulescu ne oferă noi surprize. Ele au atras atenţia şi vorbitorilor de esperanto. Un consistent colectiv de traducători, alcătuit din Al. Alb, Dinu Constantin, Per. Aminceanu, At. Samarineanu, Nic. Negru, R. Roşu, coordonat de M. Verov şi T. Xeanu a elaborat, dezinteresat, cu dăruire şi migală, sub consultanţa unor specialişti străini, ediţia în limba esperanto a volumului „Fragmentarium”, care conţine 1500 din cele aproape 4000 de aforisme publicate de-a lungul timpului de Valeriu Butulescu. Multe aforisme şi date privitoare la autor sunt preluate de pe www.citatepedia.ro, aspect menţionat de realizatorii cărţii.

Este prima ediţie în care aforismele autorului sunt grupate tematic: Vivo kaj morto (Viaţă şi moarte), Konsiloj por aliaj (Sfaturi pentru alţii), Virinajoj (Femeieşti), Historiajoj (De-ale istoriei), Rumanajoj (Românisme), Natureroj (Din natură), Mitologiajoj kaj religiajoj (Mitologie şi religie), El planta mondo (Din lumea vegetală), Artajoj (Arte), Bestoj kaj homoj (Animale şi oameni), Politikajoj (Politice), Preskau-vortaro (Pseudo-dicţionar), Pri mi mem (Despre mine însumi), Kalejdoskopo (Constatări), El aliaj volumoj (Din alte volume).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 12 iulie 2012

Alice în Ţara Minunilor – în limba chineză

Anul 2012 este declarat “Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană – China” și își propune să promoveze și să consolideze înțelegerea reciprocă prin schimburi culturale, să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez și instituții culturale ale Uniunii Europene, să stabilescă un dialog pe termen lung despre politicile privind aspecte de interes comun.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+citate +in +limba +chineza'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii