Cea de a 60-a ediție a galei de decernare a Premiilor Grammy s-a desfășurat în seara zilei de duminică, 28 ianuarie 2018, la Madison Square Garden, din New York City, iar marele câștigător al serii a fost Bruno Mars, care a primit nu mai puțin de șase trofee Grammy, printre care premiile pentru cel mai bun album (“24K Magic”), cea mai bună înregistrare şi cel mai bun cântec.
„Damn.”, albumul lansat de către Kendrick Lamar în luna aprilie 2017, a depășit multe recorduri, de la vizualizări la download-uri sau vânzări fizice. Munca depusă pentru materialul „Damn.” i-a fost recunoscută și la decernarea Premiilor Grammy 2018, când Kendrick Lamar a primit 5 trofee. Acesta a deschis gala de premiere cu un un medley la care i-a avut alături pe Bono (U2), The Edge și Dave Chappelle.
Videoclipurile muzicale au fost onorate pe 27 august la The Forum din Inglewood, California, în cadrul ceremoniei MTV Video Music Awards, ediţia 2017. Cea de-a 34-a ediţie a fost găzduită de Katy Perry. Videoclipul melodiei „Look What You Made Me Do” interpetată de Taylor Swift a avut premiera în timpul emisiei live a spectacolului. Lil Yachty a fost co-prezentatoare împreună cu Terrence J, Charlamagne Tha God şi Gaby Wilson.
Lista nominalizărilor a fost prezentată în luna iulie 2017, iar MTV a continuat să elimine categoriile de premiere pe sexe aşa cum au făcut-o deja la ceremoniile MTV Movie & TV Awards din 2017. MTV a anunţat şi că statueta trofeu „Moonman” va fi redenumită „Moon Person”. Categoriile „Cel mai bun videoclip masculin (Best Male Video)” şi „Cel mai bun videoclip feminin (Best Female Video)” au fost înlocuite cu o singură categorie, „Artistul anului (Artist of the Year)”.
Billboard Music Awards a avut loc pe 21 mai 2017 în extraordinara sală T-Mobile Arena din Las Vegas.
Drake a câştigat cele mai multe premii din istorie, printre care Top Artist, Top Male Artist, Top Rap Album. Drake, care a lansat recent albumul „More Life”, a devenit singurul artist cu 13 premii primite în cadrul Billboard Music Awards, din istoria galei. Lista premiilor decernate lui Drake continuă cu Top Billboard 200 Artist, Top Hot 100 Artist, Top Song Sales Artist, Top Streaming Artist. Lansat în urmă cu 2 luni, albumul „More Life” conţine 22 de piese, printre care colaborări cu Travis Scott, Kanye West, 2 Chainz, Quavo, Sampha sau Giggs.
Duminică, 12 februarie 2017, la Staples Center din Los Angeles a avut loc gala Premiilor Grammy, ajunse la cea de-a 59-a ediţie. Actorul englez de comedie James Corden a fost pentru prima oară gazda renumitului eveniment din domeniul muzical.
Beyonce a primit 9 nominalizări, fructificându-le în numai 2 trofee. Rihanna a fost nominalizată de 8 ori, fără succes. Însă marea câştigătoare a fost Adele, care a transformat cele 5 nominalizări în 5 trofee.