Search Results

 27 ianuarie 2020

Luna

Pe 5 februarie 2020, de la ora 19:30, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București are loc avanpremiera spectacolului „Luna” de Koharu Kisaragi. Distribuția, care reunește trei generații de actori, este alcătuită din Laila Abdel Hafiz, Marius Ursu, Maria Radu, Valentin Corneanu, Ana-Maria Bercu, Nicu Rotaru, Ruxandra Bălașu, iar regia este semnată de Marcel Top.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 august 2019

„Aviațiunea la noi” de Aurel Vlaicu

Nu e o exagerare vorbind de „aviațiunea la noi”. Franța și statele civilizate din apus, au făcut neasemănat mai mult decât țara noastră, pe tărâmul aviațiunei. Dar dacă facem o comparație cât de vagă între cultura, împrejurările și mijloacele tehnice ale altor popoare și starea de lucruri de la noi, putem spune cu oarecare mândrie, că nu suntem tocmai cei din urmă, măcar din punctul de vedere al aviațiunei. Nu trebuie să uităm, și simt o mare mulțumire sufletească aducându-mi-o aminte, că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile lui mijloace de la pământ, a fost un român, Traian Vuia! De la primul zbor al lui Vuia, au trecut mulți ani, și de-atunci aviațiunea a făcut progrese imense. Astăzi zeci și sute de piloți străbat văzduhul; mai toate centrele mari își au aerodromurile lor; tipurile de aparate se înmulțesc și se îmbunătățesc pe zi ce trece; o întreagă industrie de aeroplane s-a născut și face eforturi neobosite, ca să puie la îndemâna oamenilor aripile, care vor cuceri cerul. În fața emulației acesteia universale, nici noi nu stăm cu mâinile încrucișate. Dacă în alte domenii românii s-au mulțumit să ia totul de-a gata de la străini, dacă au profitat de toată munca și de toate descoperirile țărilor mai civilizate, dacă au importat aproape totul, de pildă: drumul de fier, telegrafe, telefoane, automobile etc. fără să îmbunătățească cu propriile lor invenții invențiile străine, cel puțin în domeniul aviației au adus, și se pare că vor aduce, ceva din munca și din inteligența lor. Au trecut numai doi-trei ani de la cele dintâi zboruri mai reușite, și astăzi avem în țară o sumă de oameni de știință și de energie, care s-au devotat cu trup și suflet celui mai vechi și mai nobil vis al omenirii: aripelor de zburat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 30 aprilie 2019

Luhan Yang: Cum putem crea o lume în care nimeni nu moare în așteptarea unui transplant

Pentru aproape jumătate de secol, oamenii de știință au încercat să creeze o metodă de a transplanta oamenilor organe provenite de la animale, un vis teoretic ce ar putea ajuta sutele de mii de oameni ce au nevoie de un organ salvator. Dar riscul, în special de transmitere al virusului PERV de la porc la om, a fost întotdeauna prea mare, împiedicând cercetarea… până acum. Într-un discurs năucitor, geneticianul Luhan Yang explică un progres: folosind CRISPR, o tehnică pentru editarea genelor, împreună cu colegii ei, au creat porci ce nu poartă virusul, deschizând astfel posibilitatea de a crește organe compatibile folosind porcine. Află mai multe despre această știință de ultimă oră și despre cum poate aceasta soluționa criza lipsei de organe.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 iulie 2018

Filmele câştigătoare la Filmul de Piatra 2018

A unsprezecea ediție a festivalului de scurt-metraj „Filmul de Piatra” a luat sfârșit, după patru zile cu filme, concerte, masterclass-uri și petreceri de neuitat. Sâmbătă seara, 14 iulie 2018, juriul acestei ediții, format din regizorul Daniel Sandu, actorul Mircea Postelnicu și producătoarea Alina David, alături de directorul festivalului, Andrei Dăscălescu, au dezvăluit cele opt filme câștigătoare ale acestei ediții, alese dintre cele 23 care au făcut parte din competiția oficială a festivalului.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 ianuarie 2018

Teresa Njoroge: Ce am învățat executând o pedeapsă pentru o infracțiune pe care nu am comis-o

În 2011, Teresa Njoroge a fost condamnată pentru o crimă financiară pe care nu a comis-o, fiind rezultatul unui lung șir de false acuzații, al încercărilor crescânde de luare de mită și al sistemului de justiție corupt din Kenya. Odată încarcerată, ea a descoperit că majoritatea femeilor și fetelor închise cu ea erau de asemenea victime ale aceluiași sistem „defect”, prinse într-o ușă turnantă a vieții între închisoare și în afara ei din cauza educației precare și lipsei de oportunități economice. Acum liberă și scoasă de sub acuzație de curțile de apel, Njoroge ne împărtășește cum le oferă femeilor din închisori abilitățile, instrumentele și sprijinul de care au nevoie pentru a rupe ciclul sărăciei și infracțiunilor și pentru a construi o viață mai bună.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 26 septembrie 2017

Peggy Orenstein: Ce cred femeile tinere despre propria plăcere sexuală

De ce se simt fetele împuternicite să ia parte în activități sexuale, dar nu să le și placă? Timp de trei ani, autoarea Peggy Orenstein a intervievat fete cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani despre atitudinea și experiențele lor în ceea ce privește sexul. Dezbate aici problema lipsei plăcerii din activitățile lor sexuale și ne îndeamnă să închidem acest „decalaj al orgasmului” prin purtarea de discuții sincere cu fetele noastre, de la o vârstă fragedă, despre sex, corp, plăcere și intimitate.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'lipsei'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii