Arhiva pentru decembrie, 2014

 11 decembrie 2014

300 de ani de relaţii ştiinţifice româno-germane; Cantemir – un european al primului ceas

Academia de Ştiinţe Berlin – Brandenburg isi deschide pe 12 decembrie 2014 prestigioasele spaţii pentru simpozionul „300 de ani de relaţii ştiinţifice româno-germane; Cantemir – un european al primului ceas”, manifestare culturală şi ştiinţifică destinată marcării a 300 de ani de când domnitorul şi umanistul român a fost primit în rândurile Academiei Berlineze.

Manifestarea ce are loc în înaltul for berlinez se înscrie în cadrul evenimentelor dedicate marcării, în Germania, a tricentenarului Dimitrie Cantemir, anul acesta împlinindu-se 300 de ani de când domnitorul şi cărturarul român a devenit membru al Societăţii Regale Prusace a Ştiinţelor din Berlin, fondată la 1700 de către Gottfried Wilhelm Leibniz. Organizatorii acţiunii sunt Institutul Cultural Român de la Berlin, Ambasada României, Academia de Ştiinţe Berlin-Brandenburg, Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Continuare »

1 voturi
 

Diggy Down

Videoclipul cântecului interpretat de Inna featuring Marian Hill

fără voturi
 

Chade-Meng Tan: Compasiunea de zi cu zi la Google

„Omul simpatic” de la Google, Chade-Meng Tan, vorbește despre felul cum practică Google compasiunea în afacerile de zi cu zi — și despre proiectele sale îndrăznețe.

fără voturi
 10 decembrie 2014

Laur

Miercuri, 10 decembrie 2014, de la ora 19:00, publicul este invitat la Librăria Humanitas de la Cişmigiu alături de Francisca Băltăceanu, Monica Brosteanu, Teodora Stanciu, Sorin Lavric şi Denisa Comanescu pentru o seară dedicată unei capodopere a literaturii ruse contemporane, recent apărută la Editura Humanitas Fiction, romanul „Laur” de Evgheni Vodolazkin. Bestseller Humanitas Fiction la Gaudeamus 2014, romanul este dublu câştigător al prestigiosului Premiu Bolsaia Kniga în 2013 – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – şi al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) în acelaşi an.

10dec2014

Continuare »

fără voturi
 

Te Quiero

Videoclipul cântecului interpretat de Theo Rose

fără voturi
 

Peter Hass: Dezastrul tehnologic din Haiti

„Haiti nu a fost un dezastru natural”, spune Peter Haas, membru TED: „a fost un dezastru tehnologic”. În timp ce ţara este în reconstrucţie după cutremurul mortal din ianuarie 2010, vechile practici rele de contrucţie crează altă bombă cu ceas? Grupul lui Hass, AIDG, îi ajută pe constructorii din Haiti să înveţe noi practici moderne tehnologice şi de construcţie, să creeze o ţară putenică, cărămidă cu cărămidă.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna decembrie 2014.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
decembrie 2014
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii