29 aprilie 2020
Mama stătea lângă micuțul ei copil; era foarte tristaă pentru că se temea că acesta ar putea muri. Copilașul era foarte palid, ochișorii lui erau închiși și, uneori, scotea câte o răsuflare grea, adâncă, aproape ca un oftat, iar mama se uita la el cuprinsă de o tristețe și mai mare.
Cineva a bătut la ușă, și un sărman bătrân a pășit înăuntru. Era îmbrăcat într-un strai ce aducea cu o cergă pentru cai și avea cu adevărat nevoie de un astfel de vestmânt ca să îi țină de cald pentru că era o iarnă foarte rece; întreg ținutul era acoperit de zăpadă și gheață, iar vântul era atât de ascuțit că ar fi putut tăia fețele oamenilor ieșiți pe afară. Micuțul s-a trezit pentru un moment, iar mama, văzând că bătrânul tremură de frig, s-a ridicat și a pus o mică cană de bere pe sobă pentru a se încălzi. Bătrânul s-a așezat pe fotoliul balansoar, iar mama și-a tras un scaun aproape de el, s-a uitat iarași la copilul ei bolnav, ce continua să respire greu, și l-a prins de mâna lui micuță. „Crezi că va rămâne la mine, nu-i așa?” a zis ea. „Desigur că Preaîndurătorul Dumnezeu nu îl va lua de lângă mine.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
17 octombrie 2019
Pasionații de lectură sunt invitați marți, 22 octombrie 2019, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Lucian Boia și Marian Voicu despre volumul „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)„, publicat de Editura Humanitas. O carte în care istoricul Lucian Boia trece în revistă „câteva mari întrebări pe care oamenii și le-au pus – și nu încetează să și le pună – generație după generație. Sunt întrebările fundamentale privitoare la condiția umană. Ele continuă, în mare parte, să rămână fără răspuns, sau, și mai derutant, primesc adesea, din belșug, răspunsuri multiple și contradictorii.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
22 aprilie 2014
Când realizezi ceva complex, este foarte dificil să-ţi imaginezi de la început fiecare detaliu. Aşa că faci cât mai bine îţi dai seama şi apoi te întrebi ce ai putea îmbunătăţi. Însă nici asta nu este suficient, deoarece mintea are tendinţa să aleagă ceea ce ştie că funcţionează, evitând problemele chiar fără să-ţi dai seama. De aceea, o mare parte a testării trebuie făcută de alţii, care văd lucrurile diferit. Feedback-ul acestora este deosebit de util. Totuşi, oricât de pertinente ar fi observaţiile, acestea rămân superficiale dacă realizatorul nu simte creaţia. Iar pentru aceasta trebuie să devină un adevărat utilizator al acesteia.
Aşa este cazul şi cu cel mai recent site pe care l-am realizat: www.omnipedia.ro – locul „unde întrebările se întâlnesc cu răspunsurile”. Pentru a putea înţelege foarte bine cum poate fi îmbunătăţit, am devenit un utilizator zilnic al acestuia. Şi cea mai mare provocare este acea de a pune întrebări. La cât de multe lucruri nu ştie un om, ar trebui să fie floare la ureche. Dar se vede treaba că întrebările au propria lor existenţă. Multe apar, însă dacă nu le hrăneşti cu atenţie, dispar prin cotloanele minţii, adesea pentru totdeauna. Iar în unele cazuri chiar este păcat. Studiind întrebările, am ajuns la concluzia că unele sunt grozave în sine, chiar fără vreun răspuns. Şi nu doar marile întrebări care frământă omenirea de secole, ci chiar şi unele desprinse din situaţii concrete, personale.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Articole
11 octombrie 2007
„Ecstasy„, romanul lui Ryu Murakami recent apărut la Editura Polirom, deschide trilogia „Monologurilor despre plăcere, laşitate şi moarte”, nerecomandată celor slabi de înger.
Cartea lui Murakami începe printr-o întrebare: „Ştii de ce şi-a tăiat Van Gogh urechea?”. Această ghicitoare, care-şi va căuta pe tot parcursul romanului un răspuns, este asemenea unui buton play care, odată apăsat, declanşează întreaga intrigă. Urmat de „Melancolia” şi „Thanatos”, „Ecstasy” reia tema sadomasochismului din filmul „Tokyo Decadence” din 1993, al cărui regizor şi scenarist a fost.
Tot în prima pagina a cărţii se întâlnesc două dintre cele patru personaje principale ale cărţii: Miyashita, angajat al unei firme de producţie video, şi un vagabond misterios, care se va dovedi un „master of puppets” al jocului în care intră Miyashita. Dacă acţiunea cărţii începe într-un cartier periferic din New York, unde o echipă japoneză filmează un videoclip „de partea cealaltă a vieţii, cot la cot cu vagabonzii”, acesta nu este decât primul punct al reţelei New York – Tokyo – Paris în cadrul căreia se va construi povestea. Iar dacă startul poveştii îl dă îintrebarea, cel de-al doilea nod narativ important este un telefon. Miyashita, primind un număr de telefon din partea vagabondului, la care, dacă va suna şi va povesti de întâlnirea lor, va primi nişte bani, va forma numărul şi astfel va intra în legătură cu cel de-al treilea personaj-cheie: Keiko Kataoka.
Articolul integral din Cotidianul…
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
2 voturi