La primul loc de muncă în cadrul unui muzeu, istoricul de artă Sarah Lewis a remarcat ceva important la artista pe care o studia: Nu întotdeauna fiecare operă de artă este o capodoperă. Aceasta ne invită să luăm în considerare rolul potențialului eșec, potențialei victorii, asupra vieții noastre. În căutarea succesului și măiestriei, sunt oare potențialele victorii cele care ne motivează să mergem mai departe?
Majoritatea am face orice să evităm să nu avem dreptate. Dar dacă nu avem dreptate? „Greşologul” Kathryn Schulz dezbate foarte convingător de ce-ar trebui nu doar să admitem, ci să şi invităm failibilitatea.
La şcoala de artă, lui Phil Hansen a început să-i tremure mâna, fapt ce l-a împiedicat să mai creeze desenele pointiliste care îl pasionau. Hansen a fost devastat, plutind parcă fără rost. Asta până când un neurolog i-a sugerat ceva simplu: să-şi accepte limitele… şi să şi le depăşească.
Nimic nu e original, spune Kirby Ferguson, creatorul decumentarului „Everything is a Remix”. De la Bob Dylan la Steve Jobs, el spune că cei mai renumiți creatori ai noștri împrumută, fură și transformă.
Actriţa Thandie Newton spune povestea găsirii „alterităţii” ei, prima dată ca un copil crescând în două culturi distincte, apoi ca actor jucându-se cu diferite identităţi. O discuţie caldă şi înţeleaptă, direct de pe scena TEDGlobal 2011.
Un artist tânăr l-a convins cândva pe marele pictor Whistler să vină şi să-i vadă ulima sa lucrare. Cei doi stătură câteva momente în tăcere în faţa pânzei. În cele din urmă, tânărul întrebă timid:
– Nu credeţi, domnule, că această pictură a mea este… ei bine… ăăă… acceptabilă?
Ochii lui Whistler sclipiră periculos.
– Care-i părerea ta despre un ou acceptabil? îl întrebă accesta.