M-am gândit adesea, nu cu puțină nedumerire, la soarta ciudată a lui Conrad Purces dintr-o țară lipsită de atingere cu marea ajunse tocmai să fie un povestaș al mării, și într-o limbă ce nu-i aparținea, ce o vorbise până la moarte cu un vădit accent străin. Încă la vârsta de nouă ani, uitându-se odată la harta Africii, puse degetul pe un cuprins atunci nedescoperit și zise: „Când voi fi mare, acolo mă duc!”

Uitase, firește, de aceasta: dar, peste un sfert de veac, în drumu-i spre Congo se va fi mirat și el de realizarea unei atari presimțiri, precum s-a mirat neîndoios și de imboldul timpuriu ce-l duse, împotriva tuturor stăruințelor, departe de căminul strămoșesc, pe întinsul mărilor. Nu împlinise nici șaptesprezece ani, când sosi în Marsilia, unde, îmbarcându-se pe un vas cu numele parcă nadins născocit de „Tremolino” și colindând Mediterana. Legănându-și întâile avânturi ale tinereții în largul zărilor mișcătoare, în dulcea lumină, în farmecul nestinselor tradiții clasice. natural era să n-o uite nicicând și s-o proslăvească în pagini numeroase, mai ales din cartea sa „The Mirror of the Sea”:

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »