Răpirea
Taylor Lautner, celebrul vârcolac din Saga Amurg, revine pe marile ecrane din întreaga lume în filmul „Răpirea” („Abduction”), în care interpretează rolul unui adolescent care îşi descoperă cu stupoare fotografia pe un site de persoane dispărute. Un action thriller exploziv, „Răpirea” poate fi văzut în premieră din 23 septembrie 2011 în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucureşti), Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Piteşti), Cityplex (Bucureşti, Constanţa şi Braşov), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Phoenix (Paşcani), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj).
Considerat de mulţi ca fiind următorul star de acţiune, Taylor Lautner a făcut faţă cu succes provocării primului său rol principal, chiar dacă au existat momente în care s-a simţit intimidat de numele impresionante din distribuţia filmului, cum ar fi Sigourney Weaver sau Alfred Molina. Actorul a declarat într-un interviu recent că rolul din „Răpirea” a fost extrem de solicitant pentru el, inclusiv din punct de vedere fizic, în ciuda faptului că are de la vârste fragede o carieră sportivă şi performanţe de invidiat în domeniul artelor martiale: „Scenariul filmului a fost senzaţional, nu am putut să mă opresc din citit până la ultima pagină. Mi-a plăcut foarte mult personajul, deşi trebuie să recunosc că nu mi-a fost deloc uşor. Răpirea a reprezentat un proiect foarte solicitant pentru mine, atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional. Şi când am aflat că voi filma alături de Sigourney Weaver, nu mi-a venit să cred cât sunt de norocos.”
Întrebat cum reuşeşte să facă faţă miilor de fane înnebunite, Taylor Lautner a declarat că este încântat de reacţia lor, dar a admis că au existat şi situaţii care puteau scăpă de sub control: „Mă aflam la o conferinţă de presă în Brazilia alături de Kristen Stewart, când am fost întrerupţi de oficiali din conducerea hotelului care ne-au anunţat că 2000 de fane au năvălit înauntru, reuşind să pună la pământ toată paza. În final au fost nevoiţi să cheme Garda Naţională pentru a evacua fanele şi trebuie să recunosc ca a fost un moment destul de intens.”
Rolul din „Răpirea” i-a adus lui Taylor Lautner ocazia perfectă de a-şi confirma calităţile fizice şi actoriceşti. El îl interpretează pe Nathan, un adolescent care a avut dintotdeauna sentimentul că este străin de propria sa viaţă. Şi cea mai puternică temere i s-a adeverit într-o zi, când fără să vrea, o prietenă i-a găsit fotografia pe un site de persoane dispărute. De aici totul a luat o întorsătură periculoasă: a realizat că părinţii săi nu sunt cei pe care îi credea, iar realitatea lui era de fapt o minciună menită să ascundă adevăruri fatale.
Înţelegând că a ajuns într-un punct în care nu mai poate avea încredere în nimeni, Nathan porneşte în căutarea adevărului şi a părinţilor săi biologici împreună cu prietena sa din copilărie, Karen (interpretată de Lily Collins), însă cei doi ajung în scurt timp să fie urmăriţi de o armată de asasini şi agenţi FBI. Călătoria lui Nathan devine astfel o luptă cumplită pentru supravieţuire, iar singura lui şansă este să se transforme din vânat în vânător şi să încerce să anticipeze toate mişcările nemiloşilor adversari.