20 noiembrie 2020

Baby

Sfera Ebbasta lansează albumul „Famoso”, împreună cu Island Record. Pe album se găsesc treisprezece piese, dintre care șapte colaborări cu artiști internaționali: J Balvin, Steve Aoki, 7Ari, Diplo, Offset, Future și Lil Mosey.



Albumul surprinde diferite părți ale lui Sfera Ebbasta și conține piese pline de furie și dorința de a se distanța de vibe-ul din cartier, iar pe de altă parte sunt piese mai intime, cât și altele destinate să fie hituri internaționale. Sfera și-a dedicat timpul pentru a crea cel mai important album din cariera sa, până în acest moment, iar rezultatul este un material format din treisprezece piese, care împreună formează cel mai modern proiect pe care industria muzicală din Italia l-a făcut vreodată, și, totodată, cel mai așteptat album al anului, în Italia.

Sfera se întoarce să ridice ștacheta din nou după o așteptare de aproape trei ani, cu albumul „Famoso” care acum este disponibil online și pe care îl putem asculta online.

Sfera lansează și primul single de pe album, „Baby”, alături de J Balvin. Sfera este, după cum a declarat de-a lungul timpului Balvin „unul dintre cei mai apropiați prieteni și colaboratori”.

În filmul cu același nume, „Famoso”, regizat de către Pepsy Romanoff și distribuit prin Amazon Prime Video, J Balvin vorbește despre dorința de a se crea un Latin gang internațional și dorește un parteneriat artistic între Columbia, Italia și toată lumea latină. Piesa „Baby” marchează începutul a ceea ce pare a fi o cale destinată să aducă muzica italiană acolo unde rar a ajuns.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook