8 martie 2021

World I See

Laura Bretan lansează primul material discografic din carieră, „World I See”. Albumul conține melodii precum „Wide Awake”, „Believe” sau „Dear Father”. Albumul „World I See” s-a vândut într-un număr record, ca produs fizic, înainte să apară și de a fi lansat online. Pentru performanțele materialului, MediaPro Music & Universal Music România îi acordă Discul de Aur artistei Laura Bretan.



Laura Bretan declară:

Mă simt norocoasă și sunt foarte fericită pentru că am avut ocazia să lucrez cu oameni din toate colțurile lumii pentru acest album.
Totodată, mă simt binecuvântată că am avut oportunitatea de a colabora cu oameni atât de talentați și creativi. Și, datorită acestor persoane, albumul este atât de special. Toate melodiile de pe album conțin câte o bucățică din inima mea și sunt extrem de fericită că pot împărtăși asta cu toată lumea. Chiar dacă în aceste momente suntem departe unii de ceilalți, cel puțin fizic, muzica are puterea de a ne aduce împreună. Vă iubesc!

În vremea în care artiști consacrați renunță la a lansa albume în format fizic (CD sau vinil), Laura Bretan, aflată la primul ei album ca artist profesionist, înregistrează o performanță impresionantă: primul tiraj de CD-uri s-a epuizat înainte de a apărea în magazine, fiind vândut în întregime pe baza precomenzilor primite pe site-ul artistei.

Această reușită îi aduce Laurei Bretan și Discul de Aur pentru vânzările albumului „World I See”, prima distincție de acest gen din cariera artistei.

„Albumul World I See” include nouă piese care au impus-o în circuitul public pe Laura Bretan în calitate de cântăreața pop/cross-over, dintre care două colaborări internaționale, cu canadienii The Tenors pentru single-ul „Believe” și cu italianul Alberto Urso pentru piesa „Miracoli”.

Astfel de colaborări și producția internațională, dar, mai ales, calitățile excepționale ale Laurei au determinat succesul absolut neobișnuit al albumului, pentru care continuă să se primească zilnic zeci de comenzi, în primul rând din Statele Unite, apoi din multe țări europene, dar și din teritorii precum Argentina, Brazilia, Japonia, Maroc, Australia sau Filipine.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook