22 aprilie 2008

Şuetă abstractă de primăvară

La capătul lunii mai din primăvară am cioplit masa mea dintr-o boabă de cafea, decor tocmai potrivit şi neapărat necesar într-o şuetă despre contabilitatea evenimentelor trecute prin primavară.

Amfitrioana dimineţii lipsă din calendarul lui aprilie trecut este astăzi o decupată zeiţă amorfă din povestea de marmură albă, rămasă surplus din numărul de trepte ce dau spre tărâmul grădinilor Edenului.

Albă, companioana cocoţată pe un stativ de fier evadat din muzeu, la cererea ei expresă îmi parodiază agramat mozaic cusut din lapidare fragmente de drame pedespite cu măscărici ca urmare a acuzării de prea multă tristeţe.

Deh! Invidie de comedie, război veşnic al zambetului cu lacrima! Şi ce tiradă de râs-plâns se stârneşte din logoreea amicei mele de-o cafea!

Imbrăţişată cu verbele, rotunda formă de cafea, se rostogoleşte în pȃntece de ceaşcă, vestigiu rămas din vremea poveştilor fără dimineţi.

În actul al treilea al zilei, cănd melcii îşi căutau ochii în frunze verzi răsărite sub gardul ce dă spre curtea vecinului Hamlet, musafirul meu încă ronţăia biscuiţi reci de piatră, alarmându-se că limbajul de lemn este mai tare ca piatra şi nu-l digeră nici cei mai intelectuali dintre critici.

„Divina comedie” începe cu infernul, când muza mea se pierde în dominoul versurilor scăpate de sub tutela ordinii precise şi logice, versuri anulate iremediabil şi anapoda, în final cu iz de prolog.

Aievea, imaginea sălii din muzeul figurilor de ceară, se mulează pe aşternutul neuronilor ce se lăfăie într-un relaş între două secunde consecutive de aplauze.

Vârtej de contradicţii: Frankenstein zâmbeşte narcisist undelor speriate ale lacului, care-şi agaţă peste oglinda privirii un petec de noapte. Luceafărul învie cu o împunsătură în ochii adormiţi o Julietă exilată dincolo de viaţă, Icar doarme visul unei nopţi de vară aşteptând ca Prometeu să piardă şi ultimul licăr de lumină în rece sclipire de ape.

Alarmate, ideile îşi cheamă la sfat literele, doar-doar mai salvează ceva ordine din haosul aburilor de cafea.

Răcoarea dimineţii târzii, înţepeneşte în adiere de vânt purtător al pufului de păpădie răsărit în văzduh, semn de punct alb plutitor, semn înălţat în nori de alb în povestire. Îmi adun culorile, tot anapoda, să-i povestesc pestriţ dalbei mele prietene că revoluţia neuronilor este pe cale să se transforme într-o cruciadă în toată regula dacă mai scormonesc în trecuturi care nu pot fi aduse în prezent.

Mai păstrez încă o porţie-caramel din cele servite, amestecată astăzi, şi programez o altă întâlnire în preajma Coloseum-ului, într-o zi cu două dimineţi… neapărat!

Zâna mea de marmură albă decupată pleacă să cutreiere cele şapte minuni ale lumii. Coloana Infinitului priveşte spre ele şi îmi promite gânduri timbrate în alb, după o lungă meditaţie la Masa Tăcerii.

Zările se descos de nori, melcii au evadat către un petec de cer colorat verde, iar eu ghicesc în firimiturile rămase căte dimineţi cu două răsărituri şi o singură cafea, îmi vor aduce veşti din trecut, să-i comand lui Sisif boabe de cafea cât să-mi ajungă pentru o mie şi una de nopţi de măcinat gânduri…

Am adunat dintre litere deşirate către orizontul rămas din haosul cuvintelor de azi o memorabilă introspecţie, ca totuşi poveştile de-o cafea să înceapă cu epilog şi se termine cu prolog!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook