28 februarie 2011

Sting revine la Bucureşti

După nenumărate concerte sold-out susţinute în America de Nord, Europa şi Australia, acompaniat de live band şi orchestră simfonică, Sting îşi prelungeşte celebrul turneu mondial „Symphonicity” în Franţa, Germania, Italia şi Europa de Est. Concertul de la Bucureşti este organizat de Emagic şi are loc pe data de 6 iunie 2011, în Piaţa Constituţiei.



Turneul „Symphonicity” îl prezintă pe Sting într-o serie de concerte inedite, în cadrul cărora artistul interpretează cele mai cunoscute hit-uri din cariera sa într-o nouă versiune, acestea fiind re-orchestrate simfonic.

Turneul a primit aprecieri la superlativ:

  • „Un spectacol extraordinar” – Bild Hamburg (Germania)
  • „Sting cu orchestra este rock magic” – La Stampa (Italia)
  • „Perfect în absolut orice detaliu… o reprezentaţie ideala” – Komsomolskaya Pravda (Rusia)
  • „S-ar putea spune că tot ceea ce a făcut a fost magie pură” – Rzeczpospolita (Polonia)
  • „Sublim din toate punctele de vedere” – A-Listed (Marea Britanie)

Avand în spate o carieră strălucită, ce include numeroase albume premiate în repetate rânduri cu discul de platină, un număr impresionant de hituri, nenumărate premii şi vânzări record de aproape 100 de milioane de discuri în întreaga lume, Sting revine în atenţia fanilor săi cu cele mai cunoscute piese ale sale, reorchestrate de Jorge Jorge Calandrelli, David Hartley, Michel Legrand, Rob Mathes, Vince Mendoza, Steven Mercurio, Bill Ross, Robert Sadin şi Nicola Tescari. Selecţia de piese reinterpretate special pentru acest turneu cuprinde cele mai cunoscute hit-uri din perioadă petrecuta alături de trupa The Police – „Every Little Thing She Does Is Magic”, „Roxanne”, „Next to You” şi „Every Breath You Take”, dar şi piese celebre ce definesc solida carieră solo a lui Sting – „Englishman în New York”, „Fragile”, „Russians”, „If I Ever Lose My Faith in You”, „Fields of Gold” şi „Desert Rose”, artistul fiind acompaniat pe scenă de un grup de muzicieni de succes: Dominic Miller (chitară), Rhani Krija (percuţie), Jo Lawry (voce) şi Ira Coleman (bass).

Prima incursiune a lui Sting în domeniul muzicii clasice a început odată cu albumul „Songs from the Labyrinth”, lansat în 2006 la Deutsche Grammophon, albumul oferind o interpretare fascinantă, la lăută, a muzicii compozitorului John Dowland (secolul XVI). După încheierea turneului ce a marcat reunirea trupei The Police, Sting s-a întors la pasiunea lui pentru combinarea genurilor muzicale cu albumul „If on a Winter’s Night…” care a debutat direct pe prima poziţie în clasamentul Billboard Classics.

Ca interpret solo şi membru al trupei The Police, Sting a primit nu mai puţin de 16 premii Grammy, două Brit, un Glob de Aur, un Emmy, trei nominalizări la Oscar, trofeul Century Award oferit de Billboard Magazine şi titlul de Persoana Anului în 2004 din partea MusiCares, precum şi prezenta în „Rock and Roll Hall of Fame” şi „Songwriters Hall of Fame”.

Odată cu mult apreciatul turneu mondial al lui Sting, Deutsche Grammophon/Cherrytree Records a lansat recent un pachet CD/DVD live, „Live in Berlin, featuring the Royal Philharmonic Concert Orchestra, conducted by Steven Mercurio”. Aceasta colecţie conţine o serie de piese ce nu au fost lansate până acum, alături de câteva dintre cele mai cunoscute hituri ale artistului, printre care „Roxanne,” „Every Little Thing She Does Is Magic”, „King Of Pain”, „Fields Of Gold”, toate „regândite” pentru un aranjament simfonic. Avându-l ca oaspete special pe Branford Marsalis, această experienţă de concert live poate fi descrisă drept Simfonie pură. Deutsche Grammophon/Cherrytree Records a lansat şi un album de studio, „Symphonicities”, un material apreciat de critici din întreaga lume, printre piesele incluse în noul material numărându-se „Every Little Thing She Does Is Magic”, „Roxanne”, „Next To You”, „Englishman in New York”, „I Burn for You”, „Why Should I Cry for You” şi „She’s Too Good for Me”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook