Sting revine la Bucureşti în cadrul turneului Back to Bass
Urmare a succesului înregistrat de turneul mondial Sting 2011-2012, Live Nation anunță că turneul Back to Bass va continua în 2013, iar Sting va interpreta multe din cele mai cunoscute hituri ale sale, acompaniat de o trupă formată din cinci muzicieni. Turneul pornește în luna mai în America de Nord, iar în iulie ajunge în Europa, cu spectacole programate în Suedia, Franța, Germania, Norvegia, Italia și România. Concertul de la București are loc pe data de 31 iulie 2013, este găzduit de Romexpo și organizat de Marcel Avram și East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment.
Turneul Back to Bass a încântat criticii de pretutindeni și a cules recenzii spectaculoase:
• „Sting este atemporal într-un spectacol sublim” (The Boston Globe, 24 octombrie 2011)
• „Un Sting mai bun ca niciodată” (Nice Matin, 13 noiembrie 2012)
• „Concertul anului” (Korzar, 18 noiembrie 2012)
• „Concertul său este o capodoperă muzicală” (Onet Muzyka, 22 noiembrie 2012)
Sting îi va avea alături pe scenă pe vechiul său colaborator, chitaristul Dominic Miller, pe Vinnie Colaiuta (tobe), David Sancious (clape), Peter Tickell (vioară electrică), and Jo Lawry (voce).
Compozitor, interpret, autor, actor, activist – Sting s-a născut în orașul englez Newcastle, iar în 1977 s-a mutat la Londra pentru a forma trupa The Police, alături de Stewart Copeland și Andy Summers. Formația a lansat cinci albume, a câștigat șase Premii Grammy, iar în 2003 a fost introdusă în The Rock and Roll Hall of Fame.
Din 1985, Sting a lansat 13 albume solo. Pentru a marca aniversarea a 25 de ani de carieră, Sting a lansat „25 Years”, un box set de colecție și albumul „The Best Of 25 Years”. Sting 25, aplicația gratuită pentru iPad, onorată cu distincția Cannes Lions la categoria Best Design/Aestetic la Cannes Lions International Festival of Creativity este disponibilă prin iTunes și oferă acces la imagini din concertul aniversar de 60 de ani al artistului, plus interviuri, fotografii, videoclipuri și multe altele.
Sting a vândut aproape 100 de milioane de albume, solo dar și alături de Police, iar ca artist solo a câștigat încă 10 Premii Grammy, un Golden Globe, un Emmy și a fost de trei ori nominalizat la Oscar.
One thought on "Sting revine la Bucureşti în cadrul turneului Back to Bass"