Nunta mută
Unul dintre cele mai aşteptate filme româneşti din această toamnă, „Nunta mută”, în regia lui Horaţiu Mălăele, va fi lansat în cinematografe pe 21 noiembrie 2008.
Filmul spune povestea a doi tineri îndrăgostiţi care decid să-şi unească destinele într-o zi de joi. În mijlocul ceremoniei, se anunţă moartea lui Stalin şi se declară doliu internaţional de 7 zile. Dar asta nu îi va opri pe nuntaşii dornici de distracţie, aşa că petrecerea va continua, într-un mod mai puţin obişnuit.
Horaţiu Mălăele, regizorul filmului, a declarat: „Îmi propun un film care să vorbească lumii, cu duioşie şi romantism, despre dragoste într-un spaţiu născător de veşnicie. Va fi un film cu mult umor”.
În distribuţia filmului se regăsesc nume mari din cinematografia românească: Anca Sigartău, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc – sunt doar câţiva dintre actorii care vor delecta spectatorii, preţ de 90 de minute, cu replici pline de umor şi scene inedite.
Meda Victor (mireasa) se află la primul rol principal. Absolventă a Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Hyperion, Meda a jucat în filme precum „Last Night”, în regia lu Richard Crudo, „Şi totul era nimic”, în regia Cristinei Nichitus.
Alexandru Potocean (mirele) este cunoscut pentru rolurile sale din „4,3,2”, în regiza lui Cristian Mungiu, „Boogie” şi „Hârtia va fi albastră”, amândouă în regia lui Radu Muntean.
„Nunta mută” este o co-producţie Castel Film – Agat Films & Cie (Franţa) – Samsa Films (Luxemburg), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, în colaborare cu BV MCCann Erikson şi Realitatea Media.
În România, filmul va fi distribuit de Transilvania Film, fiind programată şi o lansare de gală, ce va avea loc pe 17 noiembrie 2008, la Teatrul Naţional.