My Love
Florence + the Machine a dezvăluit detalii despre cel de-al cincilea album de studio, intitulat „Dance Fever”, programat pentru lansare pe 13 mai 2022. Anunțul a venit însoțit și de lansarea single-ului „My Love”, împreună cu videoclipul oficial, regizat de renumitul Autumn de Wilde. „Dance Fever” a fost produs de Florence Welch, Jack Antonoff și Dave Bayley.
Materialul „Dance Fever” a fost înregistrat în mare parte în Londra, în timpul pandemiei, când toată lumea aștepta întoarcerea la „normal”. Subiectul albumului se învârte în jurul lucrurilor care i-au lipsit cel mai mult lui Florence în timpul carantinei – cluburile, dansatul la festivaluri, fiind în mijlocul mulțimii, și speranța reuniunii.
Chiar înainte de începutul pandemiei, Florence a început să fie fascinată de choreomania, un fenomen din perioada Renascentistă, în care grupuri de oameni – câteodată chiar mii de persoane – dansau frenetic până când mureau de epuizare. Conceptul a rezonat cu Florence, care s-a aflat în deplasare nonstop pentru mai mult de un deceniu.
Imaginea și conceptul dansului, împreună cu choreomania, au rămas centrale pentru Florence, care le-a îmbinat cu propriile sale experiențe în arta dansului – o disciplină la care aceasta a apelat în primii ani de sobrietate – și cu elemente folclorice din Evul Mediu.
Începând, ca întotdeauna, cu o agendă plină de poeme și idei, Florence s-a întors în New York în martie 2020 pentru a începe înregistrarea noului material discografic cu Jack Antonoff, când, din cauza pandemiei, a fost nevoită să se retragă în Londra. Fiind influențată de statul în casă, piesele au început să se transforme și să capate o linie melodică mai veselă și mai dance, care indică dorința lui Florence de a se întoarce pe scenă și de a dansa alături de public.
„My Love” este una dintre piesele care și-a schimbat registrul complet, cu ajutorul lui Dave Bayley, din trupa Glass Animals. Welch a scris cântecul în bucătăria ei drept un „mic poem trist”, și, când a început să înregistreze piesa, nu i s-a părut că o linie melodică tristă s-ar potrivi. Cu sugestia lui Bayley, track-ul s-a transformat într-unul plin de energie, care te invită pe ringul de dans.
„My Love” vine în urma lansărilor recente, „King” și „Heaven is Here”, ambele piese fiind însoțite de videoclipuri regizate de Autumn de Wilde și coregrafii realizate de Ryan Heffington.