13 decembrie 2011

Iubiri sidefii

Versuri de Lelia Mossora



Am să fug
şi-am să fug
pe un țărm
ca un rug
de mure
prea coapte
de triste șoapte
şi-am să cer,
şi-am să cer
să fie mister,
să urce la cer
rotundă iubirea
şi iar uimirea.

Niciodată nimeni.
Mereu doar tu.
Niciodată umblet
decât tu,
decât… tu.
Am nevoie de tine
deși ruine
sunt pașii ce trec
peste nori
și petrec
umbrele noastre,
nopțile-albastre.

Ne ducem iar
spre zări de jar
dar ne chemăm
şi ne strigăm
cu nume știut
şi c-un vis mut,
cel care-a fost
cu rost sau… NErost
Și totuși iubim
şi ne ghicim
în silabe tăcute.

Am vrea să uităm
sau s-adunăm
secundele sparte
în zile furate
pe când credeam
că nemuream
cu fiece gest
mirajul celest
în care nășteam
minune pe-un ram
sau poate credeam
că suntem copii –
iubiri sidefii
atât de albastre
că-necam astre
în îmbrățișări –
uitate cărări
săruturi sihastre.

Mă duc și te duci.
Suntem două năluci
ce căutăm
şi nicicând nu aflăm
cuib de iubire.

Am rămas… amintire.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook