Gusturi amare
Poezie de Lelia Mossora
De tine m-ascund
în linişti de prund
să nu văd cum pleci
şi cum diseci
neliniştea mea
dormind într-o stea. Amăgiri fără rost,
clipe ce-au fost,
mirări pe o floare
şi gusturi amare
lăsate în pripă
de-o caldă aripă
ce nu voia să plece , să stea…
decât în scrum
pe drumuri de fum
şerpuind pe cărări
spre alte zări. Eşti numai umbră
de dor călătoare
care iar moare
şi doare,
şi doare – tăcuta mea clipă
bătănd din aripă
între noi…
cei singuri
şi goi. N-am să mă mir
desigur nicicând
că-s numai eu
cu mine în gând
şi nici că ai fost
şi n-ai rămas
decât scânteie
în singurul ceas
care-a bătut
mereu în gol
aducând vieţii
doar un obol
de întrebare:
de ce se-neacă
astăzi în mare
secundele scrise
uitate în gânduri
trecănd în zbor tainic
mereu
rânduri, rînduri? De ce se duc
în altă lume
cai negri
încălecând
pe albe spume ? De ce minciuna
este regină
şi de ce noaptea
este de vină
că ne simţim
fără de rost
şi nu găsim
alt adăpost
decât în treceri
pe ninse şoapte
şi că cireşele
rosii
prea coapte
rar agăţate
în vis
la ureche
ne vor rosti –
poveste veche,
pe o vioară
tristă
plângând
într-o batistă
ce-am voit
şi n-avem
decât durut
acel blestem
să fim un doi
fără pereche
la căpătâi
stând ca de veghe
doar vieţii care
astăzi nu e
decât o galbenă,
arsă gutuie
rostogolită iar
într-o vară
ce a trecut
mereu…
amară.
fără voturi
Încarc...