23 aprilie 2021

Inimă cu bătăi numărate

Dacă în 2020, după ce punea „sare pe rană”, Andreea Olaru povestea despre „doi străini”, a căror poveste a rămas doar în ramă, în 2021, prin melodia „Inimă cu bătăi numărate”, în linie cu trecerea timpului, artista cântă despre vindecare și regăsire, completând astfel cercul etapelor din momentul încheierii unei relații de iubire până la mult așteptatul moment de libertate sufletească, în care se poate afirma cu claritate „Mă iert pe mine pentru noi/Și-mi vreau bătăile înapoi”.



Melodia a fost compusă de Randi care a scris și versurile împreună cu Sandor Biro, piesa fiind produsă în studiourile Famous Production. Pe beat-uri pop îmbietoare, piesa poate fi considerată un imn al spiritualității, în care iertarea de sine este pasul esențial în vindecarea sufletului. Andreea Olaru ne îndeamnă să ne iertăm pe noi, pentru că am dăruit prea multă iubire, și că nu este nevoie de răzbunare pentru a găsi liniște, dar, în același timp, ne sfătuiește să fim mult mai precauți în viitor.

Videoclipul, regizat de Kobzzon, o aduce pe Andreea Olaru în plin plan, subliniind feminitatea și importanța regăsirii de sine după furtuna provocată de o dragoste intensă, în care cele două persoane implicate, prinse în jocul iubirii, se lasă purtate de val, până în punctul în care, așa cum cântă și Andreea Olaru, în „toate zilele te puneam mai sus decat e soarele”.

Andreea și-a descoperit pasiunea pentru muzică la o vârstă fragedă, dar nu a fost îndrumată spre a urma cursuri de specialitate. Andreea Olaru a apărut în lumina reflectoarelor odată cu prezența de la Vocea Romaniei. După primul ei single – „Oare o să-ți amintești”, în colaborare cu Robert Toma, cu siguranță a captat atenția publicului.

Al doilea single lansat de Andreea a fost „Demonul meu”, care a fost prezentat în două versiuni, cu versuri în limba română și cu versuri în limba engleză.

La începutul anului 2019, Andreea a lansat „Sun-o pe ea”, iar pentru toate nopțile de vară, la finalul verii, Andreea a lansat melodia „Călători”. În 2020, Andreea a lucrat intens la următoarele melodii pe care urma să le lanseze, „Inimă cu bătăi numerate” fiind prima de pe listă, ea implicându-se în partea de compoziție.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook