În ordinea dispariţiei
„În ordinea dispariţiei” („Kraftidioten”), thriller şi comedie neagră scandinavă în regia lui Hans Petter Moland, cu Stellan Skarsgård şi Bruno Ganz, are premiera în România pe 18 iulie 2014. Filmul spune povestea unui om obişnuit, Nils şoferul unei autoutilitare de deszăpezire, cu care deszăpezeşte continuu drumurile şi trecătorile dintre munţi, din zona îngheţată în care locuieşte. Tocmai a fost numit cetăţean de onoare al oraşului, când află că fiul său a murit de supradoză de heroină. Nils refuză să creadă versiunea oficială şi porneşte în căutarea celor despre care se bănuieşte că ar fi asasinii fiului său. În scurt timp devine un fel de justiţiar din umbră, un erou necunoscut, a cărui identitate nu o bănuieşte nimeni.
Filmul m-a luat prin surprindere. Mi s-a părut inteligent şi distractiv, dar cu un subiect extrem de serios, care justifică scenele destul de violente pe care le are. Firul epic pare oarecum fragmentat, dar fără a deranja cu adevărat, pentru că, într-un fel ciudat, deşi nu are nimic spectaculos, totul pare a se construi în acord cu sine. (În paranteză spun, pe de altă parte, cu adevărat spectaculoase ar putea să li se pară românilor utilajele acelora pentru deszăpezire…)
Dialogul este sec şi eficient atunci când serveşte desfăşurării epice, dar foarte savuros şi plin de substrat în conversaţiile aparent fără importanţă ale personajelor, care îşi aşteaptă, din timp în timp, prada, şi pălăvrăgesc vrute şi nevrute. Mi-a rămas, de pildă, în minte discuţia despre diferenţa dintre statele mediteraneene (ale soarelui) şi cele nordice (ale zăpezii – adevărat -, dar şi ale ajutorului social eficient). Ori cea despre sistemul penitenciar norvegian, în care şi gardienii, şi puşcăriaşii sunt un fel de modele de civilizaţie şi, unde mai pui, poţi să mănânci incredibil de bine şi să-ţi mai repari şi dinţii.
Menţionez, de asemenea, eterna şi savuroasă confuzie între albanezi şi sârbi pe care o face Contele (tot cam pe-acolo, pentru multă lume, se înţelege în substrat). Filmul este foarte bine jucat – Skarsgard (Nils) face un rol excelent, iar Hagen (Contele) este absolut convingător în rolul descreieratului gangster. Iar sfârşitul e într-o cheie ciudată… încă mai stărui în a găsi o explicaţie sentimentului de final: am râs aproape cu hohote, iar o senzaţie de uşurare şi mulţumire mi-a aşternut un zâmbet de neşters pe buze, la ieşire din sală.
Aş spune că este un film despre taţi. Care şi-au văzut copiii căsăpiţi aiurea, care s-au răzbunat, dar care nu şi-au pierdut umanitatea, pentru că, apoi, au lăsat totul în urmă, şi odată istoria desăvârşită şi-au recâştigat liniştea. Iar binele (deşi nu e chiar nepătat, cum poate s-ar cuveni) a învins.
fără voturi
Încarc...