G-Force: Salvatorii planetei
Din 4 septembrie 2009, poate fi vizionată în cinematografe producţia Disney „G-Force: Salvatorii planetei”.
Producătorul Jerry Bruckheimer aduce pe marele ecran primul său film 3D, “G-Force: Salvatorii planetei”, o combinaţie de comedie şi film de aventuri despre cele mai recente evoluţii ale unui program guvernamental derulat sub acoperire pentru a dresa diverse animale, care să lucreze ca spioni. Înarmaţi cu cele mai performante dispozitive de spionaj, nişte cobai superinstruiţi descoperă că soarta întregii lumi se află în lăbuţele lor. Cei care vor deveni “Salvatorii planetei” sunt cobaii Darwin (vocea lui Sam Rockwell), liderul echipei, decis să reuşească, indiferent care ar fi preţul victoriei; Blaster (vocea lui Tracy Morgan), un expert în arme revoltător, cu o atitudine hotărâtă şi mare iubitor de chestii extreme; şi Juarez (vocea lui Penelope Cruz), o profesionistă sexy a artelor marţiale; alături de Mooch, un expert în misiuni de recunoaştere, care poate face efectiv “să se audă musca”, şi Speckles (vocea lui Nicolas Cage), o specie de cârtiţă cu nasul “în formă de stea”, specialistul în computere şi informatică al echipei.
În regia lui Hoyt H. Yeatman Jr., maestru al efectelor vizuale premiat cu Oscar, “Salvatorii planetei” îşi poartă publicul într-o cursă de senzaţie cu cifră octanică ridicată, demonstrând o dată pentru totdeauna că lumea are nevoie de nişte eroi mai mari.
“E amuzant să iei filme bazate pe teme familiare, chiar clasice, să le modifici puţin şi să vezi ce iese,” spune Bruckheimer. “Filme cu agenţi secreţi s-au făcut cu mult înainte de James Bond. La fel, se fac de ceva vreme şi filme în care animalele vorbesc şi au personalităţi aparte. Dar nu am mai văzut niciodată până acum un film despre agenţi secreţi care întâmplător sunt şi animale – mai mult decât atât, într-o combinaţie de acţiune, animaţie şi format Digital 3D.”
Această combinaţie performantă de acţiune şi animaţie generată pe computer include şi actori live, între care Bill Nighy, premiat cu Globul de Aur, în rolul sinistrului industriaş Leonard Saber; Will Arnett în rolul agentului special Kip Killian, care vrea să scape de “Salvatorii planetei”, Zach Galifianakis ca întemeietor al detaşamentului de “Salvatori ai planetei” şi figură paternă autoritară, Kelli Garner în rolul medicului veterinar al echipei.
Producătorii executivi ai filmului “Salvatorii planetei” sunt Mike Stenson, Chad Oman, Duncan Henderson şi David P.I. James. Scenariul este semnat de The Wibberleys (“National Treasure: Book of Secrets”), inspirat după o idee de Hoyt H.Yeatman Jr. & David P.I. James. Pat Sandston, Ted Elliott, Terry Rossio and Ryota Kashiba sunt producători asociaţi. Echipa din culisele producţiei îi include pe compozitorul Trevor Rabin (“Armageddon” şi “National Treasure”), Scott Stokdyk, supervizorul de efecte vizuale, premiat de două ori cu Oscar (“Spider-Man,” “Spider-Man 2”) şi coordonatorul expert în efecte speciale, Stan Parks (nominalizat la Oscar pentru “Hollow Man,” “Déjà Vu”).
Cobaiul unei grupe de grădiniţă a inspirat ideea de bază a filmului
“E interesant cum a apărut acest film”, spune regizorul Hoyt H. Yeatman Jr. “Îmi doream să lucrez la un proiect care să aducă elemente noi în plan vizual, dar fiul meu în vârstă de cinci ani a fost cel care mi-a dat de fapt ideea. A venit acasă cu cobaiul grupei lor de grădiniţă şi a început să vorbească despre cobai în chip de soldaţi, care poartă uniforme şi căşti minuscule de armată. Iar eu am zis: Cum ar fi să avem o întreagă trupă de asemenea tipi, care să fie agenţi secreţi ?”
“Am râs cu toţii”, continuă Yeatman, “dar am intrat apoi pe Internat şi am găsit nişte poveşti foarte interesante şi ciudate despre animale dresate de guvernul american pentru acţiuni sub acoperire: pisici, delfini, rechini şi insecte. Mi s-a înflăcărat imaginaţia şi totul a pornit de aici.”
Producătorul Jerry Bruckheimer completează: “Ideea a apărut din senin, ceea ce ni s-a părut absolut în regulă, fiindcă era complet originală. Uimitor este că elementul fantastic din “Salvatorii planetei” se bazează pe anumite realităţi. Ani de zile, guvernul SUA a fost implicat în programe strict secrete, pentru a dresa animale care să contribuie la apărarea naţiunii: de la delfini care detectau mine până la gândaci care transportau dispozitive de înregistrare. Noi am adus această situaţie la un alt nivel: ce s-ar întâmplat dacă un savant ar găsi o metodă prin care nu doar să dreseze asemenea animale, ci chiar să comunice cu ele ?”
Pornind de la conceptul cobailor ca agenţi secreţi, realizatorii filmului au creat o echipă alcătuită din trei cobai, o cârtiţă şi o muscă – agenţi extrem de dedicaţi muncii lor. “Ei ştiu că, în orice moment, e posibil ca soarta lumii să fie în lăbuţele lor”, spune Bruckheimer.
Dar, pentru ca filmul să funcţioneze – şi să fie întrucâtva credibil – era nevoie ca animalele să poată comunica într-un fel sau altul. Aici intră în scenă personajul Dr. Ben Kendall, geniul din spatele filmului “Salvatorii planetei”. “Marea lui găselniţă a fost faptul că toţi agenţii au nişte mici căşti speciale, care le permit să vorbească fluent engleza”, spune Yeatman. “În film, animalele au reuşit dintotdeauna să înţeleagă limba engleză. În lumea lor, vorbesc şi ele ca şi noi, însă dacă vor să comunice cu oamenii trebuie să poarte căştile acelea.”
Operaţiunea secretă a Dr. Kendall include o suită uluitoare de gadgeturi care îi ajută pe “Salvatorii planetei” în eforturile lor. De la bile de gimnastică motorizate şi dispozitive pentru vizionare nocturnă până la PDA-uri minuscule, militarizate, “Salvatorii planetei” au de toate şi sunt perfect echipaţi pentru a salva lumea. “Au o paraşută cu care sar de la mică altitudine”, spune Yeatman. “Când trebuie să sară pe acoperişuri au un dispozitiv propulsat cu rachete. În lumea “Salvatorilor planetei”, cobaii au o groază de şmecherii absolut bestiale.”
Pregătirea şi echipamentul de spionaj al “Salvatorilor” sunt puse la grea încercare când aceştia descoperă planul sinistru al unui industriaş miliardar, care vrea să distrugă lumea. Ascultând chemarea datoriei, “Salvatorii planetei” trec la acţiune.
Actorii “voci”
Filmul “Salvatorii planetei” face apel la cele mai recente tehnologii, dar producătorul Jerry Bruckheimer spune că altul este elementul care face cu adevărat să funcţioneze echipa patrupedă a “Salvatorilor planetei”. “Este vorba de oamenii care aduc cu adevărat la viaţă aceste animale şi întreaga lor lume,” spune Bruckheimer.
Nicolas Cage, fan de-o viaţă al filmelor de animaţie, îi împrumută vocea sa lui Speckles, o cârtiţă cu nasul “în formă de stea” – un animal orb, dar genial. “Salvatorii planetei” marchează a şasea colaborare a actorului cu Bruckheimer (iar în curând va urma “The Sorcerer’s Apprentice”, a şaptea), dar una cum nu a mai avut până acum. “Jerry mi-a arătat imagini cu personajele din “Salvatorii planetei” şi mi-a spus că pot să-mi aleg ce rol vreau”, spune Cage. “Când l-am văzut pe Speckles, ceva m-a cucerit şi m-am gândit că aş putea face chestii interesante cu vocea lui. Pentru mine, era important să creez o voce nouă, care să nu amintească deloc de propriile mele registre vocale. De asemenea, era important să intru într-o zonă care să aibă un soi de intensitate ţicnită. Aşa mi s-ar fi părut amuzant de interpretat rolul lui Speckles – şi sper că aşa i se va părea şi publicului.”
“Unul dintre actorii mei preferaţi este Mel Blanc”, continuă Cage, referindu-se la marele talent vocal care susţine personaje celebre de animaţie ale Warner Bros – Bugs Bunny, Daffy Duck, Elmer Fudd şi Yosemite Sam. “El era un actor vocal minunat. Îl ştiam doar după vocile pe care le interpreta, aşa că m-am gândit că ar fi distractiv să creez o voce cu totul nouă pentru această cârtiţă care arăta extraordinar, membră a echipei de “Salvatori ai planetei”.
“Nic Cage a creat o voce grozavă pentru Speckles, care aminteşte cumva de personajele anilor 1930”, spune Bruckheimer. “Şi apoi ar mai fi Sam Rockwell, care are şi el o voce minunată, puternică, plină de forţă. El este Darwin, liderul echipei.”
“E foarte ciudat”, recunoaşte Rockwell cu privire la procesul de a aduce la viaţă un personaj non-uman. “Dar când au zis “Acţiune! Începe filmul cu cobai!”, m-am prezentat imediat. Darwin e un superspion, un soi de personaj în stil Steve McQueen, aşa că mi s-a părut nostim să joc un erou de acţiune.”
Rockwell a înregistrat câteva dintre scenele lui Darwin cu prietenul şi colegul său Jon Favreau. Actorul şi regizorul recentului succes “Iron Man” îi împrumută vocea sa lui Hurley, un personaj grăsan şi fericit, pe care “Salvatorii planetei” îl întâlnesc într-un magazin de animale de companie.
“În film, eu sunt supapa de uşurare comică şi flatulentă,” spune Favreau. “Cred că, dacă tot joci rolul unui cobai, e mai bine să fie un cobai haios. Hurley crede că Darwin e fratele lui, luându-se după un semn din naştere pe care îl au amândoi – şi ajunge să ţină foarte mult la el. Hurley a crescut într-un magazin pentru animale de companie, nu a fost niciodată adoptat de o familie şi e foarte dornic să se bucure de atenţie şi iubire. “Salvatorii planetei” devin familia lui de facto, iar Darwin – fratele lui de mult pierdut, deşi probabil că nu este aşa. Cred că Hurley oferă întregului grup un centru emoţional.”
Favreau s-a simţit atras de acest material din motive atât artistice, cât şi personale. “E amuzant să “pui voce” pe un personaj, fiindcă poţi să lucrezi la un film fără să fii obligat să pleci din oraş, să stai prin hoteluri, să te machiezi… În plus, eu am trei copii şi m-am gândit că am şansa să joc într-un film pe care toată familia s-ar bucura să îl vadă împreună.”
Tracy Morgan a fost chemat pentru vocea lui Blaster, un membru esenţial al echipei de “Salvatori ai planetei”, cunoscut pentru atitudinea sa dură şi experienţa în mânuirea armelor. “Blaster e dependent de adrenalină. E întotdeauna gata să scoată scântei din blana lui,” spune Yeatman. “Tracy aduce în echipă acelaşi simţ al umorului şi aceeaşi sincronizare comică pe care le-a folosit în ‘Saturday Night Live’ şi ‘30 Rock.’”
Actriţa premiată cu Oscar® Penélope Cruz îi împrumută vocea sa unei experte sexy în arte marţiale, pe nume Juarez. “Juarez este o tipă doborâtoare, pe care nu ai cum s-o dobori”, râde Yeatman de acest personaj. Regizorul spune că Penélope Cruz este vocea perfectă pentru Juarez. “Cruz este o actriţă uimitoare. Cred că e prima dată când lucrează la un personaj de animaţie, dar a contribuit foarte mult la acest rol. Are o voce splendidă, cu tonuri catifelate, absolut uluitoare. A fost minunat să lucrăm cu ea.”
Steve Buscemi (“Ghost World,” “I Now Pronounce You Chuck & Larry”) a fost chemat să joace rolul lui Bucky. “Bucky este un hamster simpatic, dar furios,” spune Bruckheimer. “Steve a jucat acest rol perfect.”
“Steve Buscemi e un tip minunat,” adaugă Yeatman. “E evident că a mai “lucrat” voci şi înainte. Bucky este un personaj care a apărut în timp ce povestea deja evolua. În scenariul original, era doar unul dintre animăluţele de la magazin, stătea într-un colţ şi atât. Dar, pe măsură ce ne-am apropiat de acest moment, ne-am dat seama că Bucky putea să fie un mic hamster bestial şi foarte haios. Steve Buscemi s-a potrivit perfect cu acest personaj bipolar. A făcut o treabă excelentă.”
Actorii “în carne şi oase”
Distribuţia filmului a fost completată de prezenţe actoriceşti care au devenit deja chipuri familiare în cinematografe, televiziune şi teatru sau – în cazul lui Zach Galifianakis, Dr. Ben Kendall din film – în cluburi şi pe Internet.
“Când am văzut ce a făcut Zach, m-a izbit originalitatea sa totală”, spune Bruckheimer. “M-am gândit că, în afară de umor, are şi o inteligenţă vie, combinaţie care îl făcea perfect pentru rolul unui savant adorabil – chiar dacă uşor excentric – precum Ben.”
Galifianakis susţine că s-a pregătit din greu pentru rolul savantului uşor corpolent care înfiinţează echipa de “Salvatori ai planetei”. “Eu merg la sală, fac mişcare şi mănânc echilibrat. Ştiu că mulţi actori vorbesc despre asta, dar am fost nevoit să mă îngraş cu 17 kg pentru acest rol. Urma să port un costum special pentru unele dintre secvenţele de la început, dar în final m-am îngrăşat pur şi simplu.” Care a fost “regimul” de pregătire al lui Galifianakis ? “Fac cam trei tracţiuni pe zi. Cred că fiecare mic efort contează. Mănânc zilnic vreo zece batoane de ciocolată, după care trec la batoane energizante şi apoi sandvişuri cu şuncă.”
Bill Nighy a fost invitat să joace rolul lui Leonard Saber. “Ai de ales când trebuie să povesteşti despre filmul “Salvatorii planetei”. Fie te apuci şi faci o descriere foarte lungă, care devine la un moment dat foarte tehnică, iar oamenii rămân tot mai nedumeriţi. Fie spui “Joc într-un film cu cobai”, care e metoda mai rapidă. Pe urmă, desigur, oamenii cred că o să fii tu însuţi un cobai sau o să îi împrumuţi vocea ta unui cobai din film. Şi atunci trebuie să le explic că nu, de fapt, eu joc rolul unui industriaş pe nume Leonard Saber, care este decis să cucerească lumea. Şi atunci totul devine limpede.”
Kelli Garner, tânăra şi talentata actriţă care interpretează rolul medicului veterinar Marcie Hollandsworth, descrie relaţia dintre personajul ei şi animalele din “Salvatorii planetei” ca fiind “mămoasă”. “Cred că fiecare femeie, indiferent de vârstă, are instincte materne,” spune ea.
Cobai vorbitori în 3-D
Regizorul Hoyt H. Yeatman Jr., unul dintre cei mai inovatori artişti experţi în efecte vizuale, mai lucrase deja pe acest post la mai multe filme ale lui Bruckheimer. “Îl ştiu pe Jerry încă de la ‘Crimson Tide,’” spune Yeatman. “După asta, am mai lucrat cu el pentru ‘The Rock,’ ‘Armageddon’ şi ‘Kangaroo Jack’. Lui Jerry îi place întotdeauna să fie diferit în ceea ce face. Nu se lasă niciodată încorsetat de reguli.”
“Hoyt a luat decizia genială de a face animalele ca animate pe computer să arate cât mai realiste cu putinţă, în loc să le dea un aspect de creaturi de animaţie,” spune Bruckheimer. “A câştigat un Premiu Oscar®, un premiu pentru realizări tehnice din partea Academiei, şi a fost nominalizat din nou la Oscar pentru munca sa la filmul Disney ‘Mighty Joe Young,’ în care a creat unul dintre cele mai autentice animale generate vreodată pe computer. Noi forţăm întotdeauna limitele pentru a obţine noi efecte vizuale, şi l-am încurajat pe Hoyt să nu se dea în lături de la nimic pentru ‘Salvatorii planetei’.”
“Am folosit cele mai performante programe de grafică pe computer, dar totul a pornit de la personaje,” spune Yeatman. “Am folosit şi lumea reală, şi pe cea virtuală. În final, publicul nici măcar nu va mai putea să le deosebească.”
Realizatorii filmului s-au asigurat că publicul va fi complet captivat de aventura şi umorul „Salvatorilor planetei”, folosind cele mai performante şi mai noi forme de 3D de la Sony Pictures Imageworks. “Am studiat noile tehnologii 3D pentru a vedea ce pot aduce filmului şi suntem convinşi că publicul va avea parte de o experienţă cum nu a mai trăit până acum,” spune Bruckheimer.
“Cred că acest film oferă în 3D ceva ce alte filme nu reuşesc, pentru că este o combinaţie de acţiune reală şi animaţie”, spune Yeatman. “Nu e deloc uşor să combini acţiunea reală cu animaţia. Cred că în această privinţă suntem nişte deschizători de drumuri. Iar filmul 3D adaugă o nouă dimensiune: e aproape ca atunci când treci de la alb-negru la color sau de la filmul mut la cel cu sonor. E întotdeauna grozav să fii un deschizător de drumuri – dar ideea mă şi sperie puţin. Când am început să ne gândim la varianta cu 3D, am făcut eforturi serioase şi am produs o mulţime de instrumente noi, ca să putem reuşi”.
“Filmul 3D a parcurs un drum lung de la nivelul la care era în anii 1950,” spune Buzz Hays, Senior Visual Effects Producer în cadrul Sony Imageworks. “În ultimii 10 ani a făcut progrese uriaşe. Personajele se integrează perfect în mediul 3D, ca şi acţiunea. E o experienţă extrem de plăcută.”
După cum adaugă supervizorul de efecte vizuale 3D, Rob Engle, “Tehnologia digitală stă la baza uriaşelor progrese înregistrate în 3D, ca şi expunerea digitală, care a ajuns la un nivel mai ridicat decât orice am avut până acum. Când prezentăm un film 3D, ideea de bază este că, de fapt, prezentăm două filme: unul pentru ochiul stâng, altul pentru ochiul drept. Tehnologia digitală ne permite să facem acest lucru într-un mod care funcţionează mai bine decât orice am fi putut realiza cu tehnologia de film de până acum”.
“Ceea ce face din “Salvatorii planetei” un film perfect pentru 3D,” continuă Engle, “este că aici apar numeroase momente în care poţi să intri în miezul acţiunii şi să ai aceleaşi experienţe ca şi animalele, indiferent că acestea merg de colo, colo în micile lor biluţe sau te uiţi cum le flutură blăniţa.”
“Conturarea personajelor, care arată ca nişte cobai adevăraţi făcând acţiuni extraordinare, a fost un element esenţial în acest proiect,” explică Stokdyk. “E un film axat pe performanţă: ştiam că era esenţial ca fiecare personaj să aibă o personalitate unică. Am făcut mai multe teste de animaţie, pentru ca fiecare să aibă propria sensibilitate, care să se potrivească personalităţii respective.”
Gadget-urile
Pe lângă magia pe care Hoyt Yeatman şi echipa lui aveau să o creeze în universul digital, el şi directorul de imagine Bojan Bazelli au creat şi o întreagă panoplie de echipamente de filmare inovatoare, pentru a permite publicului să vadă lumea din punctul de vedere al animăluţelor. Bazelli, un artist plin de entuziasm şi energie, dornic să abordeze cu îndrăzneală toate provocările lansate de acest film, avea deja o oarecare experienţă în domeniul combinării acţiunii reale cu animaţia generată pe computer. “M-a ajutat foarte tare faptul că am lucrat consistent pentru diverse reclame, unde se folosesc multe elemente generate pe computer şi multă muncă de post-producţie. Totuşi, filmul a fost mai complex decât oricare alt proiect al meu, pentru că trebuia să înţelegem şi să vizualizăm chestii care nu există. Eu şi Hoyt am căzut de acord să filmăm ca şi când toate personajele erau adevărate.”
Pentru film, Yeatman şi Bazelli au creat o adevărată menajerie în stil Rube Goldberg, conţinând ceea ce regizorul recunoaşte că sunt “nişte echipamente de filmare foarte bizare”, pentru a încerca să prezinte lumea din punctul de vedere al animalelor. Printre tehnicile inovatoare folosite de ei s-au numărat o cameră HDRI inventată de Yeatman şi poreclită “Chirpy Cam” din cauza sunetului ca un ciripit pe care îl scotea. “Chirpy Cam filmează la 360 de grade, la toate nivelurile posibile de expunere,” explică Bazelli, “astfel încât reconstituie fiecare parte a platoului de filmare şi modul în care este luminată. Astfel puteam să potrivim imaginile perfect cu cele generate pe computer.”
O altă cameră folosită a fost “Mooch Vision,” care reconstituia punctul de vedere al lui Mooch, în zbor. “Mooch Vision era o cameră de filmat pe 35 mm, cu un unghi de filmare foarte larg şi lentilă “în ochi de peşte”,” explică Yeatman.
Medii reale şi virtuale
Misiunea designer-ului de producţie Deborah Evans, a art director-ului Ramsey Avery şi a echipei lor expansive a fost să creeze locaţiile acestui film – atât pe cele reale, cât şi pe cele virtuale. “Am conceput decorurile în strânsă colaborare cu Hoyt, pentru că este vorba despre lumea lui,” spune Evans. “Am avut foarte multe întâlniri cu Hoyt şi cu cei de la departamentul de efecte vizuale, pentru a ne lămuri cum putem combina decorurile reale cu ceea ce le trebuia lor în plan virtual.”
De fapt, şi decorurile reale şi-au început viaţa tot în formă virtuală. „Am construit decorurile virtuale pe computer”, explică Evans, “apoi le-am dat echipei de efecte vizuale şi pre-vizualizare ca să poată lucra la animaţie cu ele, folosind storyboard-urile lui Hoyt, desenate de mână. În acest fel, când am lucrat decorurile, au fost perfecte pentru acţiune.”
Avery adaugă: “Trebuie să lucrezi mult cu storyboard-urile ca să te lămureşti exact ce e adevărat şi ce nu e, într-o fotogramă.”
Cel mai mare decor creat pentru film a fost laboratorul lui Dr. Ben Kendall, impresionant, deşi improvizat, Biological Intelligence (B.I.O.) Lab, construit într-o veche fabrică de locomotive din centrul Los Angeles-ului (în film, B.I.O. Lab are o faţadă pentru acoperire, după cum arată inscripţia “ACME Exterminators” – exterminatori în lupta cu dăunătorii). “Am conceput acest laborator astfel încât să pară că a fost cârpăcit treptat de Ben, pe măsură ce a mai găsit nişte bani, folosind tot felul de containere de armată recuperate şi piese de avioane,” explică Evans.
Spaţiile înghesuite unde trăiesc şi se instruiesc “Salvatorii planetei” au fost construite integral, până la ultimul simulator şi şezlong de plajă. B.I.O. Lab are o staţie de lucru centrală, care controlează zona de instrucţie, incluzând diverse aparate, un simulator pentru condus vehicule, un tunel aerodinamic şi un sistem de poştă pneumatică. Acesta seamănă cu vechiul sistem din clădirile de birouri de odinioară, folosit pentru a trimite corespondenţa dintr-o parte în alta a clădirii – doar că, în acest caz, scopul lui este să asigure evadarea rapidă a “Salvatorilor planetei”. De fapt, tuburile chiar făceau parte din vechea fabrică de locomotive şi au fost adaptate în mod inteligent de realizatorii filmului.
“Întregul univers al “Salvatorilor planetei” se află în containere,” spune Evans. “Am construit o sală de gimnastică pentru Darwin şi Juarez din fuselajul unui avion mic. Totul e făcut din metal, resturi şi componente electrice reciclate.”
“Speckles e tipul hi-tech, care se ocupă de comunicaţii,” contină Evans. “Am folosit telefoane celulare vechi şi piese de telefoane pentru locul unde stă el. Spre deosebire de ceilalţi membri ai echipei, care dorm în paturi cu aspect militar, Speckles doarme într-o cutie veche de cereale. Blaster e cobaiul “rock-and-roll”, aşa că are o mică boxă în spaţiul lui, afişe rock şi un televizor cu ecran mare.”
Tema vieţii şi muncii derulate între containere reciclate s-a extins şi asupra casei lui Ben Kendall. Evans şi Avery au găsit o casă în Redondo Beach, California, construită integral din containere pentru transporturi maritime – spre deosebire de casa lui Leonard Saber, care a fost filmată la rezidenţa familiei Sharpe, Lucky Dog Ranch, din Somis, California. Această structură zveltă, post-modernistă, a fost concepută de un arhitect celebru, Zoltan Pali. Pentru “Salvatorii planetei” echipa de experţi în efecte vizuale a modificat proiectul lui Pali adăugându-i în plan digital un al doilea etaj.
Tehnologia ajunge pe marele ecran
Fiecare agent secret trebuie să fie bine dotat, iar “Salvatorii planetei” nu sunt o excepţie. Nu contează că sunt mult mai mici decât aceste dispozitive. “Salvatorii planetei” sunt perfect dotaţi”, spune Bruckheimer. “Au paraşute, aruncătoare de flăcări şi propriul sistem de comunicaţii. Musca Mooch deţine cele mai recente dispozitive în domeniul tehnologiei de monitorizare. James Bond ar fi invidios.”
“Ben Kendall este un soi de “cârpaci” şi un mare aventurier, în adâncul sufletului,” spune Yeatman. “Are echipamentul necesar pentru a construi tehnologiile mai avansate, pe care guvernul poate că nu le-ar fi finanţat. Aşa încât e convins că trebuie să îi doteze pe “Salvatorii planetei” cu cele mai recente şi mai bune echipamente, ca de pildă un Rapid Deployment Vehicle sau RDV (vehicul de deplasare rapidă), care arată ca versiunea militarizată a biluţelor transparente pe care hamsterii şi cobarii se joacă şi fac gimnastică. Le folosim într-o scenă excelentă, cu o urmărire.”
Fiecare dintre “Salvatorii planetei” are anumite gadget-uri preferate. Darwin foloseşte ochelari cu viziune noctură, un cutter cu plasmă şi un PDA extrem de important. Blaster are echipament de scufundări (inclusiv un scuter acvatic foarte tare) şi cârlige cu care se poate agăţa; e foarte priceput la manevrarea maşinilor de jucărie cu telecomandă. Juarez, ca expert în arte marţiale, se bazează în general pe propriile forţe, dar se pricepe să folosească foarte bine echipamentele de scufundări, lasoul cu bile şi parapanta. Speckles, desigur, are computerul lui. Iar Mooch, un geniu în materie de supraveghere şi comunicaţii, are o nano-cameră de filmat care poate transmite imagini tuturor celorlalţi membri ai echipei, “ca o muscă de pe perete”.
Niciun detaliu nu a rămas neexplorat de Yeatman şi echipa sa de design. “Speckles are o staţie de lucru absolut unică,” spune regizorul. “El e o cârtiţă cu nasul “în formă de stea” şi are nişte gheare de o formă aparte, cu care sapă. Ca urmare, nu putea să folosească o tastatură obişnuită de computer. Am conceput o tastatură ergonomică pentru el, ceva ce ar putea să folosească o cârtiţă.”
Deborah Evans şi departamentul ei s-au ocupat şi de conceperea tuturor jucăriilor, gadget-urilor şi dispozitivelor din dotarea “Salvatorilor planetei”, ca şi a aparatelor electro-casnice Sabersense, cu aspect retro, care încep să se comporte monstruos după ce Saber îşi pune în aplicare planul sinistru. În lumea “Salvatorilor planetei”, filtrele electrice de cafea, frigiderele, mixerele, blenderele, prăjitoarele de pâine, aspiratoarele, maşinile de spălat, uscătoarele electrice şi cuptoarele cu microunde marca Sabersense au toate o latură cumplită (şi cumplit de nostimă) atunci când cineva apasă pe butonul pe care trebuie… sau nu trebuie să apese. “Aparatele electro-casnice trimit către design-ul industrial clasic, dintr-o perioadă când totul era făcut din metal,” explică Evans.
Art directorul Avery adaugă: “Fiecare dintre aceste aparate electro-casnice prinde viaţă şi are ceva dintr-un animal. Maşina de spălat cu uscător electric e ca o gorilă. Prăjitorul de pâine îşi scuipă afară inelele încinse până la roşu. Filtrului de cafea îi cresc picioare cu care merge într-un mod foarte ciudat, amintind de Frankenstein. Cuptorul cu microunde încearcă să ademenească un personaj în el, oferindu-i o prăjitură.”
“Cred că “Salvatorii planetei” e un film pentru întreaga familie,” spune Yeatman. “Toată lumea se va îndrăgosti de aceste animăluţe, văzându-le în decorul unui film de acţiune… şi probabil că se va uita în jur de două ori, cu mare grijă, de fiecare dată când va trebui să pornească un blender!”