Campania „Actori de pus în ramă” încheiată cu succes
Campania „Actori de pus în ramă”, desfășurată de Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Teatrul „Nottara”, a ajuns la final. În cadrul campaniei, actorii Teatrului „Nottara” au interpretat 16 lucrări din patrimoniul MNAR. Actorii „puși în ramă” au fost: Ioana Calotă, Răzvan Bănică, Alexandru Mike Gheorghiu, Luminița Erga, Diana Roman, Filip Ristovski, Raluca Gheorghiu, Mihaela Subțirică, Ion Grosu, Sorina Ștefănescu, Șerban Gomoi, Laura Anghel, Corina Dragomir, Cristina Juncu, Dan Bordeianu și Crenguța Hariton.
De-a lungul celor 16 săptămâni, campania ne-a purtat prin Galeria Națională și Galeria Europeană ale MNAR, dar și prin muzeele satelit Muzeul Colecțiilor de Artă și Muzeul K.H. Zambaccian. De menționat este și oprirea în spațiile istorice ale fostului Palat Regal, ca urmare a transformării lui Dan Bordeianu în Principele Domnitor Carol I.
Fiecare actor a realizat un scurt material video, cu descrieri despre artist și lucrarea reinterpretată, pe baza textelor primite de la specialiștii muzeului. Au fost aduse în prim plan atât lucrări ale unor artiști foarte cunoscuți, precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Iosif Iser, Corneliu Baba, Auguste Rodin, Peter Paul Rubens, cât și ale unor pictori ca: Ipolit Strâmbu, Sabin Popp sau George Peter Alexander Healy.
Cristina Verona Tobi, manager interimar al MNAR, a declarat:
Prin această campanie am urmărit să promovăm, pe de-o parte, patrimoniul MNAR, şi, în acelaşi timp, să reapropiem publicul de actorii îndrăgiţi, pe care nu am avut ocazia să îi revedem pe scenă atât de des în perioada pandemiei. Campania a fost uimitoare pentru noi, fiecare interpretare a fost surprinzătoare. Talentul, creativitatea și dăruirea celor 16 actori ai Teatrului Nottara au fost apreciate de urmăritorii noştri de pe paginile de Facebook. Vom încheia campania de succes cu o expoziţie gratuită, accesibilă publicului larg, pe care o vom organiza în parteneriat cu Teatrul „Nottara”.
Pentru a răsplăti efortul actorilor, campania continuă cu o expoziție care reunește colajele obținute de-a lungul celor patru luni. Aceasta urmează să fie expusă în vitrinele Teatrului „Nottara” de pe Bd. Magheru și ulterior pe gardul MNAR, pe Calea Victoriei. Instinctul firesc de a căuta asemănări și diferențe între original și „reproducere” dă ocazia publicului de a observa detalii în operele de artă pe care poate le-ar fi trecut cu vederea în mod obișnuit.