Seri fantastice la MNAR
Muzeul Național de Artă al României găzduiește în perioada următoare o serie de evenimente culturale, în cadrul programului Seri fantastice desfășurat în parteneriat cu Teatrul „Nottara” și cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. În cadrul parteneriatului, instituțiile organizatoare de spectacole susțin în perioada 24 iulie – 1 august 2020 câte două reprezentații în Curtea de Onoare a MNAR.
Prima săptămână este dedicată artei și culturii românești. Astfel, vineri, 24 iulie 2020, de la ora 20:00, Teatrul „Nottara” susține prima reprezentație cu „Oglinda neagră”, un spectacol-concert de Cristina Juncu după schițele lui I.L. Caragiale. În distribuție îi regăsim pe Cristina Juncu, Crenguța Hariton, Mihaela Subțirică, Vlad Bălan, Rareș Andrici.
În ziua următoare, pe 25 iulie 2020, de la ora 19:30, este rândul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” să le ofere celor prezenți o „Seară de operetă românească la Palat”, într-un spectacol ce reuneşte solişti consacraţi ai scenei de operetă din România cu ansamblurile de orchestră, cor şi balet, toate sub conducerea muzicală a dirijorului Constantin Grigore.
În cea de-a doua săptămână reflectorul se mută pe cultura universală, începând de joi, 30 iulie 2020, când Teatrul „Nottara” joacă de la ora 20:00 spectacolul „Praf de stele” de Norm Foster, în regia lui Lucian Sabados, o comedie cu Alexandru Jitea, Luminița Erga, Diana Roman, Ada Navrot.
Sâmbătă, 1 august 2020, de la ora 19:30, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” închide seria Serilor fantastice cu spectacolul „Opereta, de la Viena la Budapesta” în care se interpretează arii și duete din operete celebre compuse de E.Kalmann, Franz Lehar, J.Strauss II, C.Zeller, P.Abraham, R.Benatzky siR.Stolz.
Cristina Veron Tobi, manager interimar MNAR, a declarat:
Ideea Serilor fantastice a venit în contextul în care ne-am dorit să sprijinim instituțiile organizatoare de spectacole, aflate în căutarea de spații pentru susținerea de reprezentații în aer liber în această perioadă. Cu Teatrul „Nottara” aveam deja o bună colaborare ca urmare a campaniei „Actori de pus în ramă” și ne bucurăm că putem duce lucrurile mai departe și să formăm și alte parteneriate, cum este cel cu Opereta din București, toate în beneficiul iubitorilor de artă.
Spectatorii beneficiază și de un bilet la Galeria Națională a MNAR, valabil de la data reprezentației până la 30 august 2020 inclusiv, în timpul programului pentru public al muzeului: de miercuri până duminică, în intervalul 11:00-17:00.
Iată programul Seri fantastice:
- Vineri, 24 iulie 2020, ora 20:00 – „Oglinda neagră” – spectacol-concert după schițele lui I.L. Caragiale – Teatrul „Nottara” în Curtea de Onoare MNAR
- Sâmbătă, 25 iulie 2020, ora 19:30 – „Seară de operetă românească la Palat” – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” în Curtea de Onoare MNAR
- Joi, 30 iulie 2020, ora 20:00 – „Praf de stele” de Norm Foster – Teatrul „Nottara” în Curtea de Onoare MNAR
- Sâmbătă, 1 august 2020, ora 19:30 – „Opereta, de la Budapesta la Viena” – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” în Curtea de Onoare MNAR
Toate evenimentele se desfășoară cu respectarea deplină a măsurilor de siguranță impuse de autorități pentru prevenirea infectărilor cu noul coronavirus COVID-19. Prin urmare, scaunele sunt poziționate la distanță de cel puțin 2 m între ele, purtarea măștii de către spectatori este obligatorie pe toată durata reprezentației, iar pentru evitarea aglomerației, accesul se face începând cu o oră înaintea fiecărei reprezentații.