31 octombrie 2013

Adèle: Capitolele 1 şi 2

„Adèle: Capitolele 1 și 2” („La Vie d’Adèle: Chapitres 1 & 2”), filmul care a câştigat Palme d’Or 2013, are premiera în cinematografele din România pe 1 noiembrie 2013 și are o proiecție specială în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest, în prezenţa regizorului francez Abdellatif Kechiche. Filmul spune povestea de dragoste a unei adolescente în vârstă de 15 ani, vârsta întrebărilor, a căutărilor şi a descoperirilor.

Regia este semnată de Abdellatif Kechiche, iar în rolurile principale regăsim două actriţe franceze: pe Adèle Exarchopoulos şi pe Léa Seydoux (care a jucat şi în „Mission Impossible: Ghost Protocol”, „Inglorious Basterds”, „Robin Hood”, „Midnight in Paris”).

Filmul a prilejuit anul acesta un moment unic la Cannes: pentru prima oară în istoria Festivalului, Palme d’Or-ul a fost înmânat atât regizorului filmului (Abdellatif Kechiche), cât şi actriţelor din rolurile principale (Adèle Exarchopoulos şi Léa Seydoux). La acelaşi eveniment, regizorul a obţinut şi premiul FIPRESCI.

Aproape 50.000 de spectatori (din 280 de spectacole) au venit să vadă filmul lui Abdellatif Kechiche numai în prima zi în care acesta a intrat în cinematografele din Franţa. În primele 5 zile, circa 260.000 de spectatori au vizionat filmul, în condiţiile în care durata de trei ore reduce numărul obişnuit al difuzărilor pe zi.

Adèle (interpretată de Adèle Exarchopoulos) este o adolescentă de 15 ani şi un lucru îl ştie sigur: fetele ies cu băieţi. Însă viaţa ei se schimbă complet în momentul în care o întâlneşte pe Emma (interpretată de Léa Seydoux), o tânără cu părul vopsit în albastru. Emma îi va permite lui Adèle să descopere dorinţa, să înceapă să-şi asume condiţia de femeie şi adult. Sub privirile celorlalţi, Adèle se maturizează, se caută, se pierde şi se descoperă.

Întrebat cum a decis să adapteze romanul grafic “Le bleu est une couleur chaude” al lui Julie Maroh pentru filmul său, regizorul Abdellatif Kechiche a răspuns că „La Vie d’Adèle” este o adaptare foarte vagă după cartea respectivă. “A fost mai degrabă o combinaţie între faptul că am citit acel roman şi un proiect pe care îl aveam în cap mai demult,” recunoaşte Kechiche. “Citirea acelei cărţi mi-a readus aminte de ideea mea mai veche.”

În 2003, Kechiche a avut o idee de scenariu bazat pe povestea unei profesoare franţuzoaice pasionată de teatru. “Pe atunci voiam să construiesc un personaj feminin foarte pasionat de viaţa sa profesională şi care voia să-şi depăşească acel entuziasm,” îşi aminteşte regizorul. “Fiecare dintre noi am întâlnit la un moment dat, în şcoală, un pedagog extrem de pasionat de meseria lui, care ne-a încurajat să citim o carte anume, ne-a dus la un film mai special şi astfel poate a sădit în noi seminţele unei vocaţii ulterioare. Aşadar, când am dat peste romanul lui Julie Maroh, povestea de dragoste dintre două femei, una dintre ele devenind profesor, mi-a venit ideea să conectez cele două poveşti.”

“De ce i-am spus Adèle: Capitolele 1 și 2?”, a continuat Abdellatif Kechiche. “Pentru că încă nu ştiu ce conţin celelalte capitole… Chiar mi-ar face mare plăcere ca Adèle să-mi spună ce se întâmplă în continuare.”

Întrebat dacă este numai o coincidenţă faptul că una din actriţele principale se numeşte în realitate tot Adèle (Adèle Exarchopoulos), ca şi personajului ei, Abdellatif Kechiche a dezvăluit că nu e tocmai o coincidenţă.

“În scenariul iniţial era Clémentine. Clémentine a devenit Adèle pentru că am vrut ca actriţa să-şi păstreze numele. Oricum, asta nu o deranja. Am considerat că o va ajuta să se integreze rolulului. De asemenea, am preferat numele acesta pentru sonoritate: şi Adèle, şi Emma, şi Léa sunt uşoare, diafane. Bineînţeles, ăsta este un lucru subiectiv. În plus, a mai contat faptul că Adèle înseamnă dreptate în limba arabă.”

De fapt, justiţia, mai precis dreptatea socială, este o temă recurentă în filmele lui Abdellatif Kechiche. “Aproape că a devenit o obsesie”, recunoaşte regizorul într-un interviu. “Adèle aparţine clasei muncitoare – clasă căreia îi aparţin şi eu -, iar Emma provine dintr-o elită intelectuală, artistică. Fiecare dintre eroine este constrânsă de clasa ei socială. Dificultăţile, blocajul pe care îl au în relaţia lor, lucruri care provoacă ulterior despărţirea, sunt cauzate de diferenţele sociale. Diferenţele dintre aspiraţiile lor. Homosexualitatea – care ar fi mai mult sau mai puţin tolerată şi înţeleasă de cei din jur – nu e totul aici.”

Venind vorba de homesexualitate, regizorul de origine tunisiană a fost întrebat cum de a decis să regizeze un asemenea film, probabil extrem de controversat şi chiar interzis în lumea arabă. Kechiche: “Odată ce am văzut filmul complet am stat şi m-am gândit: Asta nu are cum face decât bine tineretului tunisian. O revoluţie nu are cum să fie completă dacă nu este şi o revoluţie sexuală.”

Referitor la scenele de sex, Abdellatif Kechiche explică: “Ce am încercat să fac atunci când am filmat acele scene a fost să redau ceea ce eu găsesc că e frumos. Aşa că, le-am filmat ca pe nişte tablouri, ca pe nişte sculpturi. Am petrecut o mult timp punând luminile astfel încât să ne asigurăm că arată frumos.”